12 ianuarie 2018, 10:30 Realitatea moldovenească views 11828
Guvernul mai ia un credit de la Banca Mondială
12 ianuarie 2018, 10:30 Realitatea moldovenească views 11828

Guvernul mai ia un credit de la Banca Mondială

Republica Moldova ar putea contracta un credit în mărime de 22,34 milioane de dolari SUA în vederea realizării proiectului „Modernizarea serviciilor guvernamentale", după ce ieri Guvernul a dat aviz pozitiv.

Creditul urmează să fie contractat de la două instituții - Asociația Internaţională pentru Dezvoltare și altul de la Banca Internaţională pentru Reconstrucție şi Dezvoltare (ambele instituții fac parte din grupul Băncii Mondiale).

Potrivit autorităților, Republica Moldova a înregistrat progrese atât în ceea ce priveşte reforma administraţiei publice, cât şi pe dimensiunea modernizării sectorului public. Pentru a impulsiona, în mod special, activitățile de modernizare a serviciilor publice responsabile de prestarea cărora sunt autorităţile administraţiei publice centrale, Guvernul a solicitat suportul Băncii Mondiale pentru un amplu exerciţiu de transformare calitativă, dar şi cantitativă a serviciilor publice.

Conform unor estimări preliminare, implementarea proiectului „Modernizarea serviciilor guvernamentale" va contribui la reducerea în medie cu 25 la sută a timpului necesar prestării unui set de minimum 21 de servicii publice. În cadrul modernizării serviciilor publice, va fi aplicată Metodologia de reinginerie a serviciilor publice, care va include analiza cost-beneficiu a reingineriei şi digitizării. Acest document metodologic este prevăzut să fie elaborat în procesul de realizare a proiectului.

Acordurile au fost semnate la Chişinău la 28 noiembrie 2017, iar implementarea proiectului este prevăzută până pe 30 iunie 2023. Termenul de valabilitate a acordurilor constituie 20 de ani de la data semnării. Parlamentul urmează să-și dea votul asupra deciziei finale, privind obținerea resurselor financiare.

Sursa: www.realitatea.md

Cuvinte cheie:

guvern , credit , Banca Mondială

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1905
Populația:
273 locuitori

Congazcicul de Jos este un sat din cadrul comunei Congazcicul de Sus, UTA Găgăuzia. Localitatea se află la distanța de 5 km de municipiul Comrat și la 105 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia constituia 273 de oameni. Satul Congazcicul de Jos a fost întemeiat în anul 1905.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.