|
Exporturile moldovenești pe piața UE continuă să crească
Dinamica exporturilor din Republica Moldova spre piața Uniunii Europene a continuat să o devanseze pe cea a livrărilor de mărfuri moldovenești spre țările CSI, creșterile în opt luni fiind de 16.7 la sută și, respectiv, de 12.8 la sută, potrivit Biroului Național de Statistică (BNS).
Statisticile oficiale mai relevă că ponderea țărilor Uniunii Europene a ajuns la 64.1 la sută, în ianuarie-august 2017, față de 63.3 la sută în perioada similară a anului precedent, iar exporturile s-au ridicat la 915,8 milioane de dolari SUA. Totodată, ponderea țărilor CSI în exporturile Moldovei a scăzut de la 21.3 la sută, în opt luni ale anului 2016, la 20.8 la sută în ianuarie-august 2017.
„Analiza evoluției exporturilor pe țări în ianuarie-august 2017, comparativ cu perioada similară din anul 2016, relevă majorarea exporturilor în România (+15,8%), Germania (+21,6%), Federația Rusă (+11,7%), Turcia (+38,0%), Bulgaria (+36,9%) și Ucraina (+36,3%)", anunță BNS.
Creșterea exporturile per total în opt luni cu 15.2 la sută este peste așteptările analiștilor și Ministerului Economiei și Infrastructurii, care se așteptau la un avans de 10-12 la sută în anul 2017. O ascensiune mult mai puternică s-a înregistrat în luna august, cu 23.8 la sută comparativ cu perioada similară a anului precedent.
Datele statistice însă nu confirmă deocamdată prognozele autorităților, care anticipează un avans mai mare al exporturilor decât al importurilor. Republica Moldova a importat, în opt luni, mărfuri cu 18.7 la sută mai mult decât în perioada similară a anului trecut, pe fondul creșterii cererii și consumului intern, în special al populației.
Ministerul Economiei și Infrastructurii prognozează o creștere a exporturilor în acest an cu 10 la sută, iar a importurilor cu 8 la sută. Într-o notă de prognoză a ministerului se menționa că „exporturile se vor majora în anii 2017-2020 cu aproximativ 7,5% anual. Factorii care vor contribui la majorarea treptată a exporturilor în perioada de prognoză sunt: restabilirea cererii externe, ofertei interne la produsele agricole, creşterea calitativă a exporturilor, în special, datorită investiţiilor efectuate în extinderea şi reînnoirea bazei tehnologice, şi, respectiv, integrarea produselor moldoveneşti în fluxurile internaţionale".
Sursa:
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Cultura negativității
- Detail Garage este partenerul dumneavoastră profesional în detailing auto
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1429
- Populația:
- 1428 locuitori
Şendreni este un sat din cadrul comunei Vărzăreşti, raionul Nisporeni. Localitatea se află la distanța de 5 km de orașul Nisporeni și la 72 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1428 de oameni. Satul Şendreni a fost menționat documentar în anul 1429.
Comentarii
(0)