Nicolae Timofti este învestit astăzi în funcţia de şef al statului
Ales pe 16 martie, Nicolae Timofti va fi învestit astăzi în funcţia de preşedinte al Republicii Moldova. El va depune jurămîntul constituţional la ora 14.00, iar ceremonia va avea loc la Palatul Republicii. Ulterior, preşedintele va depune flori în Piaţa Marii Adunări Naţionale, la monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfînt, iar agenda inaugurării va continua cu o ceremonie militar-protocolară, care va avea loc la Reşedinţa de Stat, şi o recepţie oferită cu acest prilej.
La ceremonia de învestire participă deputaţii din Parlamentul Republicii Moldova, judecătorii Curţii Constituţionale, membrii Comisiei Electorale Centrale, membrii Guvernului, judecătorii Curţii Supreme de Justiţie, corpul diplomatic, reprezentanţii cultelor, liderii partidelor politice, reprezentanţii comunităţilor naţional-culturale, alte personalităţi notorii atît din ţară, cît şi de peste hotare.
Nicolae Timofti are 64 de ani şi s-a născut în satul Ciutuleşti, raionul Floreşti. În perioada 1967-1972, a urmat Facultatea de Drept a Universităţii de Stat din Moldova.
În anii 1974-1976 a activat în calitate de consultant superior la Ministerul Justiţiei al Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti, iar, ulterior, a fost judecător în Chișinău. În 1980 este transferat la Judecătoria Supremă.
În 1990 este ales vicepreşedinte al Judecătoriei Supreme. Din 1996 este preşedinte al Asociaţiei Judecătorilor din Republica Moldova. Din 1996 pînă în 2001 a activat ca reprezentant al Curţii de Apel Chișinău şi membru al Consiliului Magistraturii din Republica Moldova. În 2005 a fost desemnat judecător al Curţii Supreme de Justiţie.
În 2009 a fost ales din nou membru al Consiliului Superior al Magistraturii.
- Votul diasporei: interzicem sau reglementăm?
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- Cultura negativității
- Detail Garage este partenerul dumneavoastră profesional în detailing auto
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1878
- Populația:
- 457 locuitori
Rumeanţev este un sat din cadrul comunei Doina, raionul Cahul. Localitatea se află la distanța de 24 km de orașul Cahul și la 150 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 457 de oameni. Satul Rumeanțev a fost menționat documentar în anul 1878.
Comentarii
(0)