![]() |
Creditele mai accesibile pentru moldoveni
Așteptările inflaționiste mai mici au redus dobînda la credite, potrivit datelor publicate de Banca Națională a Moldovei, care arată că în luna iunie 2017, rata medie ponderată a dobînzii la creditele noi acordate în moneda naţională a constituit 10.03%, diminuîndu-se cu 4.12 puncte procentuale faţă de perioada similară a anului precedent.
În acelaşi timp, comparativ cu luna precedentă, rata medie ponderată a dobînzii la creditele în moneda națională a scăzut cu 0.23 puncte procentuale. Este o reducere nesemnificativă, a explicat în cadrul emisiunii „15 minute de realism economic" jurnalistul, Victor Ursu, transmite IPN.
Acesta a precizat că diminuarea dobînzilor are loc ca urmare a inflației mai mici anunțată, care în 2018 va fi sub ținta de 5%. Rata anuală a inflației va continua să înregistreze un nivel înalt și în trimestrul III al anului curent, după care va coborî rapid spre limita inferioară a intervalului de variație a țintei. Acest lucru a și motivat bancherii să reducă ratele de dobîndă la împrumuturi.
„Chiar dacă, potrivit statisticilor, dobînzile creditelor în lei moldovenești a fost de puțin peste 10%, dobînda anuală efectivă ajunge la peste 15% în condițiile în care băncile includ tot felul de comisioane, care scumpesc creditele. O cauză a creditelor scumpe sînt și împrumuturile neperformante, care în prezent se ridică la 17%, costul cărora îl achită clienții buni platnici prin tot felul de comisioane", a mai menționat Ursu.
Scumpirile nu vizează doar creditele noi-vîndute, ci şi pe cele în derulare, punînd astfel presiune mai mare pe clienţii care fac eforturi să rămînă la zi cu plata ratelor, deşi se confruntă cu creşteri de preţuri şi, în multe cazuri, cu reduceri ale salariilor, respectiv, cu prăbuşiri ale pieţelor de vînzări în cazul clienţilor companii. „Creşterea marjelor de dobîndă la lei şi valută, vînzarea de active imobilizate şi achiziţionarea de titluri de stat au fost printre cele mai frecvente strategii puse în practică de bănci pentru îmbunătăţirea pe termen scurt a poziţiei lor financiare", a conchis Victor Ursu.
Cele mai solicitate împrumuturi sînt cele acordate pe termene de la doi pînă la cinci ani. Acestea sînt de fapt credite de consum care au avut o pondere de 40% din totalul împrumuturilor acordate.
Emisiunea este realizată de către IDIS Viitorul în parteneriat cu Radio Europa Liberă.
Sursa:
Cum comentează Popșoi informațiile privind intenția autorităților de a introduce vize cetățenilor ru…
Compania DAAC Hermes S.A. a primit Certificatul de credibilitate ca cel mai onest contribuabil ©
Deputați din Parlamentul Republicii Moldova în vizită la SA Viorica Cosmetic: "Avem cu ce ne mîndri"…
China va introduce regimul de călătorie fără viză pentru cetățenii mai multor țări
Cu ce anunț vine ASP pentru moldovenii aflați în Israel și Rusia
Cazul moldovenilor blocați în Grecia: Cu ce precizări vine Ministerul de Externe de la Chișinău
- Scrisul: una dintre cele mai importante invenții
- Marcus Cato, senator roman, a învățat limba greacă la vârsta de 80 de ani
- Femeile misterioase moire care au construit megaliții din Portugalia (+Foto)
- Suta de Movile - un monument natural unic pe teritoriul Moldovei (+Foto)
- Eco-Plantația Viopark: Inima Verde a Cosmeticelor Viorica
- Meteoritul din Sahara s-a dovedit a fi un fragment din scoarța unei protoplanete
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1923
- Populația:
- 333 locuitori
Ion Vodă este un sat din cadrul comunei Ciutuleşti, raionul Floreşti. Localitatea se află la distanța de 26 km de orașul Florești și la 135 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 333 de oameni. Satul Ion Vodă a fost înființat în anul 1923.
Comentarii
(0)