Nicolae Chirtoacă : Anumite forţe din Moldova sînt interesate să ia sub control toate puterea în stat
Institutul Independent de Studii Strategice (IISS), în parteneriat cu Portalul Informaţional „NOI.md”, continuă ciclul dezbaterilor publice pe marginea unor teme de interes major pentru societatea moldovenească, lansat pe data de 22 februarie. La 14 martie, a avut loc cea de-a doua rundă de dezbateri pe marginea subiectului ”Tranziţia spre democraţia consolidata, specificul etapei actuale şi pericolele fenomenului stat captiv”.
Potrivit directorul IISS, Nicolae Chirtoacă, scopul mesei rotunde este de a elucida tendinţele principale, ce se manifesta în diverse domenii, identificarea pericolelor cu care se confrunta societatea, preponderent din cauza unor reforme neterminate şi a proastei conştientizări a specificului actualei etape de dezvoltare în care se afla Republica Moldova. “Faza în care noi ne-am pomenit acum se caracterizează nu numai prin oligarhizarea politicului, dar şi prin aprofundarea fenomenului cunoscut sub denumirea de „stat luat în captivitate”. Există anumite forţe cu un potenţial financiar-economic important, care sînt în curs de preluare sub propriul control al celor trei ramuri ale puterii şi respectivele instituţii ale statului pentru a obţine profituri enorme pe contul societăţii”, a spus Nicolae Chirtoacă.
Potrivit participanţilor la dezbateri, scopul acestora constă nu numai în sensibilizarea societăţii la acest capitol, dar şi elaborarea soluţiilor concrete în ceea ce priveşte contracararea riscurilor cu care se confruntă societatea.
- Votul diasporei: interzicem sau reglementăm?
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- Cultura negativității
- Detail Garage este partenerul dumneavoastră profesional în detailing auto
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1955
- Populația:
- 650 locuitori
Şurii Noi este un sat din cadrul comunei Şuri, raionul Drochia. Localitatea se află la distanța de 4 km de orașul Drochia și la 185 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 650 de oameni. Satul Şurii Noi a fost înființat în anul 1955.
Comentarii
(0)