Deputatul parlamentului Alexandru Petkov a fost eliberat din Comisariatul de poliție din Comrat fără explicarea cauzelor reținerii sale
Comisarul de poliţie al municipiului Comrat Alexandru Kaynak și-a cerut scuze pentru reţinerea deputatului de opoziţie, Alexandru Petkov. Potrivit lui, a fost primită informația că frontiera a fost traversată de o mașină cu contrabandă.
"Deja aici noi am realizat că informația a fost eronată şi ne-am cerut scuze", - a spus poliţistul în comentariul acordat portalului Gagauzinfo.
Potrivit lui, poliţia într-adevăr a primit o informație că frontiera a fost traversată de un vehicul cu bunuri de contrabandă, dar atunci cînd situaţia a devenit mai clară – deputatul a fost escortat la secţia de poliţie pentru a i se prezenta scuzele de rigoare.
Imediat după eliberarea sa, Alexandru Petkov a mers la Procuratura Găgăuziei pentru a contesta acţiunile ilegale, în opinia sa, a poliţiei.
"Mi s-a declarat că a fost primită o informație de la şeful biroului vamal Cahul, Vladlen Stadler, că o mașină cu mărfuri de contrabandă a violat frontiera. În cadrul reținerii, am prezentat legitimația de deputat, dar, cu toate acestea, am fost obligat să mă deplasez la secția de poliţie escortat de poliţie, cu girofaruri", - a declarat deputatul.
Remarcăm că "să violeze" frontiera Alexandru Petkov nu a putut deoarece el se afla pe teritoriul Republicii Moldova și a primit o interdicţie de a pleca în Ucraina. De asemenea, i-au fost ridicate pașaportul diplomatic și actele vehiculului.
Sursa: moldnews.info
- Votul diasporei: interzicem sau reglementăm?
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- Cultura negativității
- Detail Garage este partenerul dumneavoastră profesional în detailing auto
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1865
- Populația:
- 258 locuitori
Bulhac este un sat din cadrul comunei Şumna, raionul Rîşcani. Localitatea este aşezată în cîmpia Bălţilor, pe marginea unui lac, la distanţa de 15 km de orașul Rîșcani şi la 171 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 258 de oameni. Satul Bulhac a fost menționat documentar în anul 1865.
Comentarii
(0)