|
Votat în lectură finală: Moldovenii vor beneficia de tichete de masă (Doc)
Parlamentul Republicii Moldova a votat astăzi, 20 iulie, în lectura finală, proiectul de Lege privind acordarea tichetelor de masă de către angajator salariaților, pentru a fi folosit în scopul obținerii de produse alimentare în magazinele care au încheiat un contract de prestări a serviciilor respective.
Prezenta lege va intra în vigoare de la data publicării în Monitorul Oficial.
Angajatorii vor fi în drept să acorde salariaților o alocaţie individuală de hrană, sub forma tichetelor de masă, achitând integral operatorului valoarea nominală a acestora, precum şi remuneraţia pentru imprimare şi alte servicii prevăzute de contractele negociate între operator şi angajator. Tichetele nu vor fi oferite în cazul în care o persoană lucrează prin cumul.
Valoarea unui tichet de masă pentru o zi lucrătoare va constitui 45 lei. Numărul total al tichetelor de masă acordate salariatului într-o lună va fi egal cu numărul de zile lucrate pe parcursul lunii precedente.
Unde vor putea fi utilizate tichetele de masă
Tichetele de masă vor putea fi utilizate doar la magazinele de alimentaţie publică care au încheiat contract de prestări servicii cu operatorul care le-a emis. Acestea vor putea fi utilizate doar de salariat, la prezentarea actului de identitate sau, după caz, a legitimaţiei de serviciu.
Este interzisă folosirea tichetele de masă pentru:
procurarea altor produse, decât cele alimentare;procurarea articolelor din tutun şi a băuturilor alcoolice, inclusiv vinul şi berea;schimb contra mijloacelor băneşti.
IMPORTANT! Salariul nu va avea de suferit în urma acordării tichetelor de masă
Legea interzice angajatorilor, la oferirea tichetelor de masă, să reducă salariul angajaţilor beneficiari de tichete de masă.
Sursa:
- Votul diasporei: interzicem sau reglementăm?
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- Cultura negativității
- Detail Garage este partenerul dumneavoastră profesional în detailing auto
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1865
- Populația:
- 258 locuitori
Bulhac este un sat din cadrul comunei Şumna, raionul Rîşcani. Localitatea este aşezată în cîmpia Bălţilor, pe marginea unui lac, la distanţa de 15 km de orașul Rîșcani şi la 171 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 258 de oameni. Satul Bulhac a fost menționat documentar în anul 1865.
Comentarii
(0)