|
Ascensoarele vor fi exploatate în baza unor noi cerințe
Ascensoarele vor fi exploatate în baza unor noi cerințe, potrivit unui proiect de hotărîre a Guvernului care va publicat mîine în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, relatează MOLDPRES.
Documentul prezintă norme exacte în procesul de exploatare, revizie şi reparare a ascensoarelor, menite să asigure evitarea unor situații de avarie. Totodată, actul reglementează procedura de înregistrare, modul de punere în exploatare a ascensoarelor, scoaterea din uz a acestora, obligațiile și responsabilitățile personalului de deservire.
De asemenea, este prevăzut un complex de măsuri necesare pentru o exploatare fiabilă, printre care verificarea tehnică cu o periodicitate de cel puțin o dată la 12 luni și efectuarea unei revizii generale în caz de seisme majore, oprire din funcţiune mai mult de 90 de zile sau expirarea duratei de funcţionare a ascensorului.
Respectarea cerinţelor de securitate va contribui la protejarea intereselor publice precum sănătatea şi siguranţa persoanelor, protecţia consumatorilor, securitatea industrială şi antiincendiară.
Sursa:
- Votul diasporei: interzicem sau reglementăm?
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- Cultura negativității
- Detail Garage este partenerul dumneavoastră profesional în detailing auto
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1601
- Populația:
- 445 locuitori
Ştiubeieni este un sat din cadrul comunei Vasileuţi, raionul Rîşcani. Localitatea se află la distanța de 16 km de orașul Rîșcani și la 187 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 445 de locuitori. Satul Știubeieni a fost menționat documentar în anul 1601.
Comentarii
(0)