|
Moldova exportă tot mai multe produse
Potrivit datelor Biroului Național de Statistică, în primele cinci luni ale anului, țara noastră a livrat marfă în valoare de aproape 860 de milioane de dolari, cu aproape 15 la sută mai mult faţă de acum un an.
Mărfurile exportate în țările Uniunii Europene s-au cifrat la mai bine de 540 de milioane de dolari, în creștere cu peste 15 la sută. Suma reprezintă peste 63 la sută din totalul exporturilor.
Cele mai multe produse au ajuns în România. Valoarea bunurilor exportate peste Prut a fost de peste 208 milioane de dolari.
În Italia am livrat produse în valoare de 76 milioane de dolari, iar în Germania - de peste 58 de milioane de dolari. Exporturile au crescut și în Bulgaria, Polonia, dar și Austria.
Statisticile mai arată că şi în țările CSI au crescut exporturile, cu peste 15 la sută. Valoarea mărfurilor livrate în acest spaţiu este de peste 177 de milioane de dolari sau aproape 21 la sută din total.
Rusia rămîne principala destinaţie din CSI pentru exporturile moldoveneşti, iar valoarea mărfurilor livrate în această ţară s-a cifrat la aproximativ 97 de milioane de dolari. În Ucraina exporturile noastre au crescut cu peste zece la sută.
Sursa:
- Votul diasporei: interzicem sau reglementăm?
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- Cultura negativității
- Detail Garage este partenerul dumneavoastră profesional în detailing auto
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1750
- Populația:
- 1211 locuitori
Ghidirim este un sat şi comună din din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Ghidirim este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 11 km de orașul Rîbnița și la 99 km de Chișinău. Populaţia satului Ghidirim alcătuia 1211 oameni în anul 2011. Satul Ghidirim a fost menționat documentar în anul 1750.
Comentarii
(0)