05 mai 2017, 17:10 Realitatea moldovenească views 4885
Proiectul votului uninominal a fost votat de Parlament
05 mai 2017, 17:10 Realitatea moldovenească views 4885

Proiectul votului uninominal a fost votat de Parlament

Inițiativa legislativă a democraților cu privire la votul uninominal a fost adoptată astăzi în prima lectură cu 52 de voturi.

Proiectul a fost criticat dur de deputații socialiștii și cei liberal-democrați, care i-au acuzat pe democrați de faptul că au comis o serie de încălcări ale Constituției. Argumentele unuia dintre autorii acestui proiect, Sergiu Sîrbu, precum că cetățenii își doresc să-și aleagă direct deputații au fost dezaprobate de reprezentanții opoziției.

„Votarea pe lista de partid nu mai este justificată, cetățenii nu cunosc de multe ori candidații de pe liste. Se impune această schimbare, ca cetățenii să poată alege persoane concrete pe care le cunosc. Asta va duce la asigurarea unei stabilități politice mai mari", le-a relatat Sîrbu deputaților.

Deputatul PSRM Vasile Bolea a remarcat că acest proiect conține cel puțin patru prevederi care contravin Constituției, cum ar fi îngrădirea dreptului la vot al cetățenilor din stînga Nistrului și introducerea mecanismului de revocare a deputaților. „Cum noi vom putea să votăm pentru acest proiect, dacă el încalcă din start Constituția?!".

„Ceea ce propuneți afectează caracterul reprezentativ al alegerii deputaților. Nu manipulați și nu trișați, invocînd interesele comunității. Deputatul nu este legat de nicio circumscripție - aici este marele adevăr. Noi trebuie să educăm cetățenii, dar nu așa", a spus, la rîndul său, deputatul PLDM Iurie Țap.

Reprezentanții PL au părăsit ședința plenară imediat cum a fost inclusă inițiativa democraților pe ordinea de zi, iar cei comuniști au ieșit la protestul desfășurat la sediul Parlamentului.

Proiectul votat astăzi presupune formarea a 101 circumscripţii uninominale, în baza principiilor teritorial-demografice. Pentru a fi înregistrat în cursă, candidatul va trebui să prezinte liste de subscripţie cu semnăturile a cel puţin 1000 de susţinători cu drept de vot. Documentul mai reglementează și procedura de revocare a deputatului, de asemenea, prin votul alegătorilor. Cu toate acestea, demiterea deputatului nu va fi posibilă în primul sau în ultimul an de mandat, pentru a exclude abuzurile, după cum argumentează autorii.

Sursa: noi.md

Cuvinte cheie:

parlament , votare , proiect

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1845
Populația:
2175 locuitori

Gribova este un sat şi comună din raionul Drochia. Gribova este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 17 km de orașul Drochia și la 174 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 2175 de oameni. Satul Gribova a fost menționat documentar în anul 1845.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.