25 februarie 2017, 14:00 Realitatea moldovenească views 4171
Parlamentul a aprobat facilități pentru investitorii din domeniul IT
25 februarie 2017, 14:00 Realitatea moldovenească views 4171

Parlamentul a aprobat facilități pentru investitorii din domeniul IT

Parlamentul a aprobat proceduri simplificate pentru acordarea dreptului de ședere pe teritoriul Republicii Moldova investitorilor în domeniul IT. Investitorii IT își vor putea desfășura activitatea fără a fi documentați cu permis de ședere temporară. Parlamentul a votat, în prima lectură, inițiativa legislativă a Președintelui Parlamentului Andrian Candu, transmite MOLDPRES citînd Direcția comunicare și relații publice a Legislativului.

"Republica Moldova are șansa să devină un hub regional, iar prin proceduri simplificate de documentare și prin crearea unui mediu competitiv poate atrage investitori și start-up-uri în domeniul IT", a menționat Președintele Parlamentului.

Proiectul prevede un șir de completări a Legii privind regimul străinilor în Republica Moldova, fiind prevăzute condițiile de aflare pe teritoriul țării a persoanelor cu funcție de conducere, investitorilor și specialiștilor de înaltă calificare în domeniul IT. Persoanele cu funcție de conducere își vor putea desfășura activitatea pentru o perioadă de pînă la 6 luni cumulate pe parcursul oricărei perioade de 12 luni, investitorii – pentru o perioadă de pînă la 3 luni pe parcursul unui an, iar specialiștii de înaltă calificare – pentru o perioadă de 6 luni. Acordarea și prelungirea dreptului de ședere a străinilor calificați în domeniul IT va fi evaluat de o Comisie specializată, care urmează a fi creată.

Andrian Candu precizează că modificările legislative vor contribui la eliminarea barierelor pentru investitori , la încurajarea fluxurilor de investiții pentru dezvoltarea industriei IT și vor oferi noi oportunităţi economice pentru ţara noastră.

Modificările legislative au fost consultate cu partenerii de dezvoltare și au fost elaborate în contextul Legii cu privire la parcurile pentru tehnologia informației.

Potrivit datelor Camerei Înregistrării de Stat din Republica Moldova, numărul de companii în domeniul IT, cu capital total sau parțial străin, este de circa 1% din numărul total al companiilor cu capital autohton, comparativ cu media din țările dezvoltate – aproximativ 45%.

Sursa: www.moldpres.md

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1803
Populația:
1564 locuitori

Valea Mare este un sat şi comună din raionul Ungheni. Din componenţa comunei fac parte localităţile Buzduganii de Sus, Buzduganii de Jos, Valea Mare și Morenii Vechi. Localitatea se află la distanța de 15 km de orașul Ungheni și la 111 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1564 de oameni. Satul Valea Mare a fost menționat documentar în anul 1803.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.