25 februarie 2017, 09:40 Realitatea moldovenească 11441

Cum a distrus un supermarket un oraș întreg

A fost odată un oraș mic, numit să zicem Zalău. În acest mic oraș oamenii își făceau cumpărăturile la cîteva magazine mici, își cumpărau fructele și legumele din piață, hainele de la mici croitori sau fabricate local și își construiau casele cu micii constructori din zonă.

Cîțiva mici comercianți au început să prospere și au început să investească bani în construcții, în propriile magazine sau în noi afaceri generînd noi afaceri. Alți mici întreprinzători au acoperit noua cerere cu firme mici de construcții, cu mici sere, angajînd, evident, o parte din populația orașului. Încet, încet orașul nostru se dezvolta și începuse să se formeze o micuță clasă de mijloc a cărei putere de cumpărare creștea de la an la an.

Într-o zi, în centrul orașului un lanț internațional de supermarketuri a venit și a deschis un imens magazin. În același timp, agresiv, la toate televiziunile străine, locuitorilor micului oraș li se inducea un stil de viață extravagant, strălucitor insinuîndu-li-se în mentalul colectiv, în cel mai pervers mod, după lungi studii de psihologie socială, practic, un nou mod de viață. Prima dată oamenii au mers din curiozitate la noul, luminosul și uriașul magazin. Era ceva ca în filme....ca în modul de viață văzut la televizor. Acest magazin era o parte din iluzia prosperității și a unei vieți la care ei nu ajunseseră încă.

După aceea au observat că produsele vîndute aici erau mai ieftine decît la vechile băcănii, de unde își cumpărau cele necesare. Încet, încet orbiți de mulțimea produselor și veselia culorilor de pe ambalaje au început să cumpere mai mult ...și mai mult. Disperați micii comercianți au constatat că volumul vînzărilor le scădea pe zi ce trece. Au redus inițial prețurile. Unii chiar au rezistat cîtiva ani. După un timp însă supermarketul a început să scadă prețul și să facă promoții, în mod ciudat, chiar la produsele care rezistau. Micii comercianți au fost nevoiți să-și închidă magazinele. Mulți oameni au rămas șomeri. Bătălia pentru prețuri s-a ascuțit și mai mult susținută de un mediu politic incompetent și corupt.

România a adoptat celebrul "Codex Alimentarius" menit să susțină ieftinirea produselor din supermarket. Prețurile în supermarket au scăzut și mai mult. Mezelurile se puteau face acum din resturi și adaosuri chimice, carnea nu mai era perisabilă, injectată cu chimicale, legumele rezistau de acum o lună și erau perfecte, conservele nu mai erau conserve, hainele au început să fie aduse din China, Bangladesh și alte țări la prețuri mult mai bune, ducînd astfel la falimentul micilor fabricate locale. Sute de afaceri locale au dat faliment și mii de oameni au rămas pe drumuri. Țăranii și-au părăsit cîmpurile și și-au abandonat serele. Banii încasați pe cumpărături au fost transferați în alte țări și nu s-au mai întors în economie. Miniștri importanți în guverne se lăudau cu noile investiții, compensînd în același timp cu împrumuturi lipsurile din bugete și neînțelegînd ce se întîmplă, preocupați fiind mai mult de propriile afaceri căpușă sau furtișaguri.

După cîtiva ani ....

Anii au trecut peste micul oraș Zalău. Tinerii, în lipsa locurilor de muncă și în lipsa perspectivelor au ales să plece în orașe mai mari la studii și în cea mai mare parte în afara țării la munca de jos. Au fost numiți "sclavii Europei" și au învățat ce înseamnă umilința, chiar ei descendenți direcți ai dacilor de la Porolissum Constructorii s-au împrăștiat în toate colturile lumii, croitoresele pricepute au ajuns îngrijitoare în țările Europei.

Acum magazinul din centrul Zalăului arata vechi și obosit. Și-a atins obiectivul. A secat financiar mica comunitate și nimeni nu mai pune preț pe calitate. Marfa este din ce în ce mai proastă și mai puțin diversificată. Cîțiva producători internaționali domină rafturile cu "mîncarea zombie". Populația rămasă s-a îmbolnăvit din cauza alimentației chimizate și lipsite de valoare nutritivă. Cei care au rămas sînt îmbătrîniți într-un oraș, umbră a aceluia care a fost odată. Clădirile sînt în paragină, blocurile sînt pe jumătate nelocuite, grupuri mafiote de politicieni se mai bat de la ultimele firmituri ale unor bani împrumutați de FMI. Sărăcia a cuprins întregul orășel numit odată Silvania de la frumoasele păduri care îl înconjurau. La țară populația rămasă s-a refugiat în băutură și a abandonat munca cîmpului pentru că nu mai existau beneficii. Societatea murea încet...lent....și normalitatea, morala, cultul muncii și demnitatea odată cu ea. România ca țară își trăgea greu ultima răsuflare, sufocată de involuție .....

Și totuși... după ani de zile de sărăcie, îndobitocire și corupție ...un grup de tineri a hotărît să schimbe lucrurile. În multe cazuri era prea tîrziu, dar merita încercat ...

Concluzii

Această poveste tristă este adevărată. Am putea sa o extrapolam la nivelul întregii Românii. Avem o putere incredibilă pe care nu o folosim. Puterea de a alege. Imaginați-vă ce s-ar întîmpla, dacă de mîine nu am mai merge să cumpăram nimic din supermarketuri. Imaginați-vă ce ar fi, dacă de mîine am cumpăra atent doar produse și servicii românești. Încet, încet micile afaceri ar prinde viață, încet, încet ar fi create mai multe locuri de muncă, ar crește cu încetul prosperitatea socială, nivelul impozitelor, manevrele electorale s-ar reduce și în final am trai mai bine.

Ați observat cum supermarketurile se extind peste tot, în fiecare orășel, în fiecare cartier pînă la ultima mie de oameni? Adevărate malaxoare de mici afaceri acestea sînt țevi prin care se scurg banii în afara României.

Credeți că aveți control asupra vieții voastre? Credeți că trăiți într-un sistem autonom și indeterminat? Vă înșelați: realitatea este ca trăiți într-o societate deterministă. Bine ...puteți să o numiți, dacă vreți colonie, mulți consideră că judec prea dur și că e o exagerare, cînd spun că România este o colonie. Într-o zi o să vă povestim și despre asta.

Realitatea este că sînt puține lucruri care le putem controla cu adevărat. Unul din aceste lucruri este alegerea felului în care ne cheltuim banii. Mai concret, alegerea felului în care cumpărăm. Se îndoiește cineva că între prosperitatea unui popor și felul în care își produce cele necesare există vreo corelație? Se îndoiește cineva că un principiu economic sănătos spune că este mai bine să ai surplus de export decît deficit. Vă mai îndoiți după această criză a datoriilor că exista o strînsă legătură între prosperitatea unui popor și datorii?

În încheiere vă propun o ghicitoare.

Cum se numește un om care lucrează la o companie care este acționară la o bancă la care omul are un credit pentru un apartament pe 30 de ani și care este acționară printr-un fond de investiții la un lanț de magazine de la care omul nostru își cumpără alimentele necesare?