03 februarie 2017, 10:30 Realitatea moldovenească views 6141
Elemente noi în Planul de Acţiuni pentru Acordul de Asociere
03 februarie 2017, 10:30 Realitatea moldovenească views 6141

Elemente noi în Planul de Acţiuni pentru Acordul de Asociere

Planul de Acţiuni pentru implementarea Acordului de Asociere dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană pentru anii 2017-2019 conține trei elemente noi comparativ cu planul pentru perioada precedentă. Este vorba de introducerea indicatorului de performanță pentru fiecare măsură de implementare, în vederea monitorizării mai eficiente a realizării Planului. Doi – clasificarea măsurilor de implementare în trei categorii (legi, acte subordonate legii şi măsuri de implementare) şi trei – incorporarea planului de armonizare a legislației în Planul Naţional pentru anii 2017-2019, transmite IPN.

Ministrul afacerilor externe şi integrării europene, Andrei Galbur, a declarat, joi, în cadrul ședinței comune a Parlamentului şi Guvernului că acest plan național reprezintă un inventar al actelor normative noi, dar şi al modificărilor şi completărilor în actele normative existente, care urmează să fie adoptate în perioada 2017-2019.

În ceea ce privește dialogul politic şi reformele, prioritare sunt aprobarea Planului Naţional de Acţiuni în domeniul drepturilor omului pentru implementarea recomandărilor făcute Republicii Moldova în cadrul evaluării periodice universale, adoptarea Legii pentru completarea Constituției Republicii Moldova cu dispoziţii privind avocatul poporului, aprobarea Planului de Acţiuni pentru implementarea Strategiei de consolidare a relațiilor interetnice în Moldova pentru anii 2017-2027.

Referitor la capitolul ce ţine de libertate, securitate şi justiție sunt planificate modificarea Constituției în ceea ce priveşte sistemul judecătoresc, introducerea sancţiunilor demotivante pentru acte de corupţie, pentru spălarea banilor şi finanţarea terorismului, adoptarea şi implementarea Legii integrității.

Printre acțiunile incluse în titlul care se referă la cooperarea economică şi sectorială sunt adoptarea Legii contabilității, promovarea pachetului de legi care vizează ocuparea forţei de muncă şi de modificare a Codului Muncii, modificarea Codului Fiscal, completarea Codului Audiovizualului.

În contextul titlului ce ţine de Zona de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător, ministrul Andrei Galbur a menţionat că este importantă adoptarea în a doua lectură a Legii privind substanțele chimice, adoptarea Legii medicamentului, a Legii privind omologarea vehiculelor rutiere. În contextul titlului privind dispozițiile antifraudă cel mai important proiect ar fi cel de creare a Agenției de recuperare a bunurilor infracţionale.

Sursa: www.ipn.md

Cuvinte cheie:

Acordul de Asociere , UE , Moldova

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1965
Populația:
112 locuitori

Ţiganca Nouă este un sat din cadrul comunei Ţiganca, raionul Cantemir. Localitatea se află la distanța de 11 km de orașul Cantemir și la 131 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 112 oameni. Satul Ţiganca Nouă a fost înființat în anul 1965.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.