|
Profesorii planifică proteste
Profesorii planifică patru zile de proteste în a doua jumătate a lunii ianuarie. Motivul care îi scoate în stradă este refuzul Guvernului de a le majora salariile cu 50%. Solicitat de IPN, preşedintele Consiliului General al Federaţiei Sindicale a Educaţiei şi Ştiinţei, Dumitru Ivanov, a menţionat că protestele vor avea loc în perioada 17-20 ianuarie, în faţa Guvernului şi a Parlamentului.
„Noi ne-am adresat oficial Guvernului să ne majoreze şi nouă salariile. Medicilor şi altor categorii le dau salarii mai mari, dar pe noi ne-au lăsat în voia sorţii. Ne-au răspuns că nu au putere şi că vor examina pe timpul anului cererea, dar noi nu avem cînd, de aceea, am pornit la proteste", a spus Dumitru Ivanov.
Potrivit lui, în fiecare zi de protest vor participa cîte aproximativ 400 de profesori din mai multe localităţi din ţară.
Sindicaliştii susţin că salariul profesorilor a fost schimbat ultima dată în anul 2014, dar este sub nivelul minimumului de existenţă. De asemenea, sindicaliştii menţionează o discrepanţă dintre nivelul salariului personalului didactic şi cel mediu în economia naţională.
Sursa:
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Machu Picchu și enigmele sale (+Foto)
- Peste o sută de tineri au participat la Jocurile Curate, curățînd rezervația Orheiul Vechi
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1644
- Populația:
- 904 locuitori
Mănoileşti este un sat şi comună din raionul Ungheni. Din componenţa comunei fac parte localităţile Mănoileşti, Novaia Nicolaevca, Vulpești și Rezina. Satul Mănoilești este situat la o distanță de 9 km de orașul Ungheni și la 99 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 904 oameni. Satul Mănoilești a fost atestat documentar în anul 1644.
Comentarii
(0)