30 iunie 2016, 10:00 Realitatea moldovenească views 5378
Medicii vor avea salarii mai mari din 1 iulie
30 iunie 2016, 10:00 Realitatea moldovenească views 5378

Medicii vor avea salarii mai mari din 1 iulie

Medicii vor avea salarii mai mari, în medie, cu peste 20 la sută din 1 iulie. Guvernul a aprobat ieri o hotărîre privind mecanismul de salarizare a angajaților din sistemul medical. Şi dacă, în prezent, un tînăr specialist ridică un salariu de 2.000 de lei, conform noii prevederi, acesta va fi remunerat dublu.

Potrivit noului regulament, vor fi eliminate salariile tarifare și vor fi introduse salariile de funcție. La acestea din urmă, va fi adăugat și suplimentul pentru performanțele pe care le vor înregistra medicii, inclusiv sporuri, dar și ajutorul material acordat o dată pe an angajaților din Sănătate.

"Cea mai mare creștere o vor simți tinerii specialiști care au o vechime în muncă de pînă la zece ani. Pentru tinerii specialiști salariile practic poate se vor dubla. Să eliminăm o dată și pentru totdeauna inechitățile la care erau supuși tinerii specialiști. Să fie motivați să rămână suplimentar acasă și să vadă o perspectivă de creștere, inclusiv financiară", a spus ministrul Sănătăţii, Ruxanda Glavan.

Premierul Pavel Filip susține aceste majorări, întrucît din cauza salariilor mici, în ultimii ani, țara noastră a pierdut mulți medici.

"Avînd anul acesta zece mii și patru sute de medici, în 2005 am avut zece mii și șapte sute de medici, noi am pierdut din sistem trei sute. În același timp, zece ani de zile, universitatea de medicină a primit peste patru mii de medici. Și unde s-au dus ei, de fapt pentru ei s-au cheltuit mai mult decât trei sute de milioane de lei", prim-ministrul Pavel Filip.

Cheltuielile preliminare pentru majorarea salariilor din 1 iulie sunt estimate la peste 230 de milioane de lei, ceea ce constituie aproape 36 la sută din majorarea planificată.

Sursa: www.publika.md

Cuvinte cheie:

salarii , medic , majorare

Comentarii

 (1)
  • #1 Nat Răspunde Citează selecţia
    "Более чем на 20% вырастет с первого июля зарплата медиков. Вчера правительство утвердило новый механизм начисления заработной платы в области здравоохранения. И если сейчас молодой специалист получает две тысячи леев, то со следующего месяца будет получать почти вдвое больше." - 20% от 2000 лей это всего лишь 400 лей, тупица......
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1596
Populația:
3110 locuitori

Zăicani este un sat şi comună din raionul Rîşcani. Zăicani este unicul sat din comuna cu acelaşi nume, situat la distanța de 16 km de orașul Rășcani și la 196 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 3110 oameni. Satul Zăicani a fost menționat documentar în anul 1596.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.