|
Unitatea convențională va fi majorată
Unitatea convențională va fi majorată de 2,5 ori.
Un proiect de lege în acest sens propus de Guvern, a fost adoptat astăzi în prima lectură de Parlament.
Modificările prevăd majorarea unităţii convenţionale pînă la 1% din salariul mediu lunar pe economie prognozat de Guvern pentru anul în care s-a săvîrşit fapta. Astfel, în anul 2016, această unitate convenţională ar fi egală cu 50,5 lei. Aceste modificări urmează a fi operate în Codul penal, Codul de procedură penală şi Codul contravenţional.
„Ţinînd cont de faptul că mărimea unităţii convenţionale a fost stabilită încă în anul 2002, în valoare de 20 lei, şi a rămas neschimbată pînă în prezent, aceasta duce la aplicarea unor amenzi în cuantum disproporţionat în raport cu gravitatea infracţiunii săvîrşite", a remarcat viceministrul Justiției Nicolae Eșanu. Acesta a dezmințit informația precum că amenzile au fost majorate pentru a spori acumulările la bugetul de stat.
Proiectul de lege adoptat astăzi mai prevede majorarea pînă la 500 de unități convenționale a amenzii pentru consumul de alcool la volan. Astfel, amenda maximă pentru această încălcare va ajunge la aproximativ 25 de mii de lei. De asemenea, în scopul combaterii fenomenului „plății salariului în plic", amendamentele propuse de Guvern stabilesc amenzi pînă la 75 de mii de lei, pentru persoanele juridice care vor comite această încălcare.
Sursa:
- Votul diasporei: interzicem sau reglementăm?
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- Cultura negativității
- Detail Garage este partenerul dumneavoastră profesional în detailing auto
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Oraș
- Prima atestare:
- sec. XVII
- Populația:
- 15281 locuitori
Hînceşti este un oraş din Republica Moldova, centrul administrativ al raionului Hînceşti. Amplasat în sud-vestul republicii, în lunca rîului Cogîlnic, este situat la 36 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia oraşului constituie 15281 de locuitori. Primele menţiuni documentare a localităţii datează din secolul XVII, denumirea venind de la vechiul neam de razeşi din Lăpuşna, Hînceştii.
Comentarii
(0)