Autorităţile iau măsuri: pacificatorii de la Pîrîta au fost dezarmaţi, iar numărul militarilor redus
De astăzi numărul efectivului de la postul de pacificare de lîngă satul Pîrîta a fost redus în jumătate - pînă la 4 persoane. Pacificatorii nu vor fi înarmaţi. Despre aceasta a anunţat vicepremierul pentru reintegrare, Eugen Carpov, în şedinţa de Guvern.
Potrivit vicepremierului, decizia a fost luată de Comandamentului Militar Unificat al Forţelor de Menţinere a Păcii, întrunit în şedinţă de urgenţă ca urmare a incidentului din 1 ianuarie curent.
Comandamentul a mai decis că blocurile, care au fost puse ca obstacol pe carosabil în perimetrul posturilor de pacificare, urmează să fie scoase. “Intenţia este de a instala pe carosabil gen de bordură, care ar impune şoferii sa micşoreze viteza”, a spus Eugen Carpov.
Cît priveşte derularea anchetei pe marginea decesului tînărului, Eugen Carpov susţine că din Federaţia Rusă a sosit un reprezentat al procuraturii militare care va discuta cu reprezentaţii din cadrul procuraturii militare din Moldova în vederea stabilirii modului de conlucrare.
Vicepremierului a mai spus că, în prezent, pacificatorul care a împuşcat se află în regiunea Transnistreană, iar acesta nu este arestat.
De menţionat că în Zona de Securitate există 15 posturi de pacificare, iar autorităţile intenţionează să reducă efectivul la toate posturile şi să-i dezarmeze.
- Votul diasporei: interzicem sau reglementăm?
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- Cultura negativității
- Detail Garage este partenerul dumneavoastră profesional în detailing auto
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1453
- Populația:
- 3017 locuitori
Izbişte este un sat şi comună din raionul Criuleni. Izbişte este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 15 km de orașul Criuleni și la 53 km de Chișinău. Satul Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 3017 oameni. Izbiște a fost menționat documentar în anul 1453.
Comentarii
(0)