|
Statistica: 93 de copii înfiaţi în raport cu 300 abandonaţi
Din prima zi de viaţă sunt lipsiţi de dragoste. Este vorba despre copiii abandonaţi, imediat după ce au fost aduşi pe lume. Pentru mulţi dintre ei „acasă" înseamnă centrele de plasament sau internatele unde micuţii sunt uitaţi de restul lumii. În 2015 au fost abandonaţi peste 300 de copii, iar mai puţin de 100 au fost înfiaţi. Asta ar însemna că doar o treime dintre copii părăsiţi ajung să aibă o familie. Trec anii, iar odată cu ei scade şansa să fie înfiaţi.
În cele mai multe cazuri, sărăcia este factorul determinat pentru mame să facă acest pas. Un alt motiv sunt presiunile sociale. Din frica şi disperarea de a nu fi arătate cu degetul, unele femei ascund sarcina şi abandonează micuţii la câteva minute după ce i-au născut. Mama care şi-a abandonat copilul riscă să fie decăzută din drepturile părinteşti.
Povestea tuturor începe în felul următor: o mamă nu i-a dorit și i-a abandonat. Ei însă sunt dispuşi să uite şi să ierte tot doar ca să se întoarcă acasă.
Mama Cătălinei a ales s-o abandoneze la doar câteva minute după ce a născut-o. Soarta acestei micuţe este pecetluită pentru totdeauna. După ce a văzut lumina soarelui, copila nu a fost pusă la piept de mama sa, nu i-a văzut faţa şi nu i-a auzit vocea. Cel mai probabil, acest lucru nu se va întâmpla niciodată. Acum micuţa se află la un centru de plasament din capitală. Este prea mică ca să înţeleagă că a rămas singură şi că mama sa o consideră o greşeală.
La centru se află alţi 40 de copii care fără voia lor, au fost privaţi de dreptul de a avea o familie. Prea puţine sunt cazurile în care părinţii se răzgândesc. Pentru aceste două surioare gemene, nu este încă totul pierdut. Deşi mama lor a renunţat la ele cu uşurinţă, bunica de peste 60 de ani vrea să le ia acasă. Între timp însă, micuţele se pitesc liniştite la pieptul asistentelor medicale, în aşteptarea unei mângâieri.
Anul trecut peste 300 de mame şi-au abandonat copii în parcuri, în tomberoanele de gunoi, în apropierea maternităţilor şi chiar în plină stradă. Şi asta se întâmplă pentru că legea este destul de indulgentă cu femeile care-şi lasă micuţii în voia sorţii.
Ministerul Protecţiei Sociale lucrează asupra unui proiect de lege care prevede că părinţii ar putea fi obligaţi să contribuie financiar la întreţinerea copilului după ce l-au abandonat. Anterior un grup de deputaţi au înaintat propunerea ca părinţii iresponsabili să fie pedepsiţi penal, adică să fie privaţi de libertate, pe un termen de doi ani. Dar deocamdată, este doar o iniţiativă legislativă care urmează să fie examinată de deputaţi.
Chiar dacă unele mame îşi lasă copii în locuri publice, nu toţi supravieţuiesc frigului sau foamei. Autorităţile îşi propun să instaleze în maternităţile din Chişinău cutii speciale pentru salvarea nou-născuţilor abandonaţi. Deocamdată însă lipseşte cadrul legal pentru această iniţiativă.
Datele oficiale arată că moldovenilor le este mai uşor să renunţe la propriii copii decât să ia acasă un suflet străin. În anul 2015, prin procedura de adopţie naţională au fost adoptaţi 83 de copii şi prin procedura adopţiei internaţionale au fost adoptaţi 10 copii. Ţările de destinaţie, dacă vorbim de adopţia internațională sunt Italia, SUA și Elveţia.
Pentru unii părinţi, un copil este o povară prea apăsătoare iar pentru alţii - o binecuvântare. Procedura de adopţie este anevoioasă, susţin într-un glas familiile care stau într-o listă de aşteptare ani la rând. Chiar dacă şi-ar dori, mulţi moldoveni nu au posibilitatea să înfieze un copil.
În prezent, aproape patru mii de copii din Republica Moldova sunt fără ocrotire părintească, iar trei mii se află în instituţii rezidenţiale.
Sursa:
- Important pentru moldovenii care planifică să meargă în Israel. Ce restricții au fost introduse
- Diaspora, însemnată să se înregistreze în prealabil pentru alegerile prezidențiale
- Anunț important pentru cetățenii Republicii Moldova aflați în Rusia
- MAEIE clarifică: nicio schimbare în regimul de călătorie pentru cetățenii moldoveni în Israel
- Noi reguli pentru persoanele care pleacă în călătorie cu mașinile în Grecia
- O nouă locație cu multe posibilități pentru tineri: A fost lansat Centrul Comunitar YMCA Moldova pen…
- În anii 1970, s-a desfășurat un experiment de onestitate
- Omul care a învățat să controleze universul
- În India antică a existat o armată de războinici-automate. Cine a creat roboții acum mai bine de 250…
- Sequoia distrusă
- Gândește corect despre muncă - Vasilii Suhomlinski
- Pe vârful muntelui din Peru au fost descoperite ruinele unui oraș al uriașilor. De ce până acum nu e…
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1524
- Populația:
- 340 locuitori
Ruseştii Vechi este un sat din cadrul comunei Ruseştii Noi, raionul Ialoveni. Localitatea se află la distanța de 16 km de orașul Ialoveni și la 29 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 340 de oameni. Satul Ruseştii Vechi a fost menționat documentar în anul 1524.
Comentarii
(1)Рисуют на экране вечную любовь и секс с малолетства, а о том, что семья - это обязанности по отношению друг ко другу и детям что-то жиденько и вскользь упоминают. Да и народ пошел практичный, дети в обузу - сдают в приют.
Брали бы и взрослых с приюта, но там дети такого набираются, что проблемы с возрастом растут в геометрической прогрессии.
Решите проблему голода в стране, в которой наши недоделанные бояре (посмотрите как они за бабло ж.пу рвут в парламентах) в правительстве сотни тысяч просирают в месяц и проблема пойдет на убыль.