|
Moldova și SUA vor semna un Acord în domeniul nuclear
Cabinetul de miniștri a aprobat ieri semnarea Acordului de implementare dintre Ministerul Mediului al Republicii Moldova, reprezentat de Agenţia Naţională de Reglementare a Activităţilor Nucleare şi Radiologice, şi Departamentul Apărării al Statelor Unite ale Americii privind cooperarea în asistenţa pentru securitatea frontierelor şi prevenirea proliferării armelor de distrugere în masă.
Proiectul Acordului este elaborat întru consolidarea securităţii frontierelor Republicii Moldova în scopul prevenirii transferurilor şi transporturilor neautorizate de arme de distrugere în masă, tehnologii, materiale şi informaţii de specialitate aferente, prin teritoriul Republicii Moldova şi crearea pârghiilor juridice suplimentare pentru colaborarea în domeniu.
Potrivit ministrului Mediului, Valeriu Munteanu, documentul este important în contextul creşterii pe teritoriul Republicii Moldova a numărului de cazuri de trafic ilicit cu materiale nucleare şi radioactive.
Astfel, Departamentul Apărării al Statelor Unite ale Americii va acorda asistenţă sub formă de echipamente, accesorii, materiale, tehnologii, instruiri, cu scopul sporirii securităţii frontierelor.
Acordul va fi încheiat pe o perioadă nedeterminată şi intră în vigoare la data semnării acestuia.
Sursa:
- Votul diasporei: interzicem sau reglementăm?
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- Cultura negativității
- Detail Garage este partenerul dumneavoastră profesional în detailing auto
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1698
- Populația:
- 3394 locuitori
Chiştelniţa este un sat şi comună din raionul Teleneşti. Chiştelniţa este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanţa de 35 km de oraşul Teleneşti şi la 90 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 3394 de oameni. Satul Chiştelniţa a fost menționat documentar în anul 1698 cu denumirea Hoimănești.
Comentarii
(1)