|
Mai multe companii petroliere din Moldova ieftinesc carburanţii
Paisprezece companii petroliere, cinci dintre care sunt importatoare de carburanţi, ieftinesc carburanţii. Anunţul a fost făcut de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE).
Astfel, preţurile de comercializare cu amănuntul a benzinei și motorinei s-au micşorat, în mediu, cu 25 bani per litru și, respectiv, cu 30 bani per litru, faţă de preţul mediu aplicat la data când a avut loc ultima modificare a acestor preţuri în anul curent.
Agenţia anunţă că unele companii au micşorat preţurile ieri şi azi, 4 şi 5 noiembrie, iar celelalte urmează să reducă prețurile în perioada 6-8 noiembrie.
Astfel, preţul mediu de comercializare a benzinei a scăzut de la 17,88 lei per litru la 17,63 lei, iar prețul mediu al motorinei – de la 15,85 lei per litru la 15,56 lei per litru.
Calculele prezentate de companiile petroliere arată că reducerea preţurilor de comercializare cu amănuntul a benzinei și motorinei a fost determinată de diminuarea prețurilor de achiziţie a acestor tipuri de carburanți.
Preţurile cu amănuntul la benzină au scăzut ultima dată în luna octombrie a acestui an, iar preţurile la motorină – în luna august.
Pe piaţa produselor petroliere activează 86 de agenţi economici, care deţin licenţe de activitate pentru comercializarea cu amănuntul a benzinei şi motorinei. Aceste produse se vând la 624 staţii de alimentare din ţară.
Sursa:
- Votul diasporei: interzicem sau reglementăm?
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- Cultura negativității
- Detail Garage este partenerul dumneavoastră profesional în detailing auto
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1910
- Populația:
- 1783 locuitori
Maximovca este un sat și comună din raionul Anenii Noi. Maximovca este unicul sat din comuna cu același nume. Localitatea se află la distanța de 27 km de orașul Anenii Noi și la 25 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1783 de oameni. Satul Maximovca a fost înființat în anul 1910.
Comentarii
(0)