|
Moldova va relua livrările de carne în Rusia
Exportul de carne moldovenească în Rusia a fost parțial deblocat. În special, două întreprinderi din Moldova – SA „Mistor-Bras" și SRL „Tehnostel Car" din raioanele Călărași și Hîncești – au obținut permisiunea Serviciului „Rosselhoznadzor" de e relua livrările de diverse tipuri de carne și mezeluri pe piața rusă, relatează NOI.md.
După cum a comunicat Serviciul Federal pentru Supraveghere Veterinară și Fitosanitară al Rusiei, începînd cu 8 mai 2015, au fost ridicate restricțiile introduse anterior asupra exportului în Federația Rusă a cărnii de vită, porc, cal, miel pentru SRL „Tehnostel Car", precum și a cărnii de vite cornute mari și mici și de miel pentru SA „Mistor-Bras". Decizia a fost adoptată de „Rosselhoznadzor" în baza rezultatelor analizei materialelor privind înlăturarea încălcărilor depistate în cadrul controlului, prezentate de partea moldovenească.
Potrivit ministrului Agriculturii și Industriei Alimentare, Ion Sula, inspectorii veterinari din Rusia și Belarus au vizitat anterior cu colegii săi de la Agenţia Națională pentru Siguranţa Alimentelor toate companiile exportatoare de carne și au întocmit lista unor anumite cerințe pentru înlăturarea încălcărilor depistate. Companiile „Mistro-Bras" și „Tehnostel Car" le-au înlăturat și au obținut permisiunea de reluare a livrărilor de carne și mezeluri în Rusia. Pentru celelalte companii producătoare interdicția de exporta carne și mezeluri în Rusia rămîne în vigoare.
De menționat că interdicția totală introdusă de „Rosselhoznadzor" asupra livrărilor de carne și produse din carne din Moldova a fost instituită începînd cu 27 octombrie 2014, în baza rezultatelor controlului efectuat la patru întreprinderi specializate în producția produselor de origine animală din Moldova, care își exportă produsele în statele Uniunii Vamale.
Serviciul „Rosselhoznadzor" a anunțat că inspecția efectuată în Moldova în comun cu Serviciul Veterinar al Republicii Belarus a depistat încălcări sistemice ale cerințelor veterinar-sanitare și normelor Uniunii Vamale și Rusiei, ceea ce denotă lipsa unui control din partea Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor a Moldovei asupra siguranței și urmăririi cărnii și produselor de carne fabricate de întreprinderile moldovenești. Conducerea Serviciului „Rosselhoznadzor" a mai menționat că interdicția a fost orientată împotriva reexportului cărnii moldovenești în Federația Rusă prin Belarus.
Sursa:
- Votul diasporei: interzicem sau reglementăm?
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- Cultura negativității
- Detail Garage este partenerul dumneavoastră profesional în detailing auto
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1912
- Populația:
- 253 locuitori
Tăura Nouă este un sat din cadrul comunei Tăura Veche, raionul Sîngerei. Localitatea se află la distanța de 29 km de orașul Sîngerei și la 120 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 253 de oameni. Satul Tăura Nouă a fost întemeiat în anul 1912.
Comentarii
(0)