14 martie 2015, 14:30 Realitatea moldovenească views 7463
Luni în capitala UE va fi discutată agenda europeană a R. Moldova
14 martie 2015, 14:30 Realitatea moldovenească views 7463

Luni în capitala UE va fi discutată agenda europeană a R. Moldova

Viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Natalia Gherman, va participa luni, 16 martie 2015, la Bruxelles, la cea de-a X-a reuniune a Grupului pentru Acțiunea Europeană a Republicii Moldova (GAERM), co-prezidată de România și Franța.

La eveniment vor participa Înaltul Reprezentant al UE pentru Politica Externă și de Securitate, Federica Mogherini, comisarul european pentru Politica de Vecinătate și Negocierile de Extindere, Johannes Hahn, precum și miniștrii Afacerilor Externe ai celor 28 de state UE.

Scopul reuniunii este de a efectua un schimb de opinii despre prioritățile autorităților R. Moldova privind programul de reforme, modalitățile de susținere a eforturilor țării noastre în implementarea Acordului de Asociere RM-UE, precum şi despre aşteptările părţilor de la Summit-ul de la Riga.

Menţionăm că tot luni, 16 martie curent, va avea loc şi prima reuniune a Consiliului de Asociere RM-UE.

GAERM este un mecanism ministerial, cu caracter informal, lansat în ianuarie 2010 la iniţiativa României și Franţei, care s-a dovedit eficient în promovarea intereselor şi vizibilităţii Republicii Moldova pe agenda europeană. Cea de-a IX-a reuniune a GAERM a avut loc la Chișinău, la 1 septembrie 2014.

Sursa: www.mfa.gov.md

Cuvinte cheie:

UE , Moldova , Natalia Gherman

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1620
Populația:
1921 locuitori

Hlinaia este un sat şi comună din raionul Edineţ. Hlinaia este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Satul Hlinaia este situat la o distanță de 7 km de orașul Edineț, la 15 km de stația de cale ferată Brătușeni și la 209 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituie 1921 de oameni. Satul Hlinaia pe Racovăț, din ținutul Hotin, este atestat documentar în anul 1620.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.