|
Foto: ipn.md |
Iurie Lenacă s-a adresat cu un apel către partidele parlamentare
Partidele pro-europene sunt obligate cât mai repede să formeze coaliţia de guvernare pentru a satisface atât aşteptările alegătorilor, cât şi ale partenerilor europeni. Declaraţia aparţine premierului în exerciţiu Iurie Leancă şi a fost făcută în cadrul unei ediţii speciale la televiziunea publică „Moldova 1", transmite IPN.
Potrivit lui Leancă aceasta este ultima şansă pe care o au partidele pro-europene, iar partenerii europeni sunt nedumeriţi că încă nu a fost formată o coaliţie de guvernare pro-europeană la Chişinău. Europenii urmăresc cu mare atenție ce se întâmplă la noi. În timpul vizitei la Bruxelles aproape fiecare mă întreba, care este motivul că până acum n-a fost formată o alianţă majoritară, după ce trei săptămâni în urmă liderii celor trei partide pro-europene s-au arătat disponibili de a guverna împreună. Oficialii europeni au încredere în noi, iar această încredere înseamnă finanţare şi susţinere. Şi această încredere am obţinut-o foarte greu", a spus şeful cabinetului de miniştri.
Referindu-se la disponibilitatea comuniştilor de a colabora cu cele trei partide pro-europene în cazul dacă acestea vor forma o coaliţie, Iurie Leancă crede că este necesar de a discuta cu PCRM şi de a găsi obiective comune. „PCRM nu mai este acel partid radical, după ce au plecat de acolo mai mulţi activişti radicalişti. De asemenea, ei sunt pentru parcursul european al ţării. Cred că se poate de discutat şi de înţeles cu ei. Însă actul guvernării trebuie să aparţină celor trei partide pro-europene", a declarat Leancă.
Iurie Leancă a dezminţit zvonurile că în PLDM ar exista disensiuni privind propunerea candidaturii sale pentru un nou mandat de prim-ministru. „Partidul a făcut o promisiune electoratului şi nu numai. A fost un angajament şi nu se poate de renunţat la el. Nici explicaţii plauzibile nu vor exista în cazul dacă va fi propusă o altă candidatură. Nici nu s-a discutat la partid despre aşa ceva. Dimpotrivă, s-au discutat anumite prerogative pe care le voi avea în viitorul mandat", a punctat Leancă.
Premierul în exerciţiu a făcut şi o scurtă trecere în revistă a realizărilor şi sarcinilor nerezolvate pe parcursul executării mandatului. „Principala realizare a fost ca într-o perioadă foarte grea, când în ţara vecină are loc un război, în timp ce am avut un scrutin foarte dificil, noi am reuşit să păstrăm pacea. Graţie acestui fapt a putut să deruleze în linişte procesul de guvernare şi astfel am obţinut rezultate importante. Totuşi, trebuie să recunoaştem, că nu am reuşit să soluţionăm câteva problem de importanţă majoră cum ar fi problema veniturilor reduse ale populaţiei, corupţia şi injustiţia, care macină societatea, şi problema locurilor de muncă",a afirmat Leancă.
Sursa:
- Votul diasporei: interzicem sau reglementăm?
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- Cultura negativității
- Detail Garage este partenerul dumneavoastră profesional în detailing auto
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1464
- Populația:
- 4293 locuitori
Tîrnova este un sat şi comună din raionul Donduşeni. Din componenţa comunei fac parte localităţile Elenovca, Briceva și Tîrnova. Localitatea se află la distanța de 9 km de orașul Dondușeni și la 204 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 4293 de oameni. Satul Tîrnova a fost menționat documentar în anul 1464.
Comentarii
(0)