29 octombrie 2014, 12:00 Realitatea moldovenească views 9164
Cetățenii RM își pot continua studiile în UE cu o bursa de pînă la 2.000 de euro (VIDEO)
Foto: viza.md
29 octombrie 2014, 12:00 Realitatea moldovenească views 9164

Cetățenii RM își pot continua studiile în UE cu o bursa de pînă la 2.000 de euro (VIDEO)

Oferite de guverne străine sau de organizații internaționale, bursele pentru studenții din Moldova, inclusiv și pentru cei de la medicină, vin cu oferte tentante. Printre facilitățile de care vor beneficia odată ce ajung să fie selectați sînt: asigurare de sănătate, cazare, bilet de avion, dar și o bursă lunară chiar și de 2.000 de euro.

Tot mai multe țări și-au deschis oferta de aplicare pentru studenții străini care vor să studieze și să le cunoască țara. Unele dintre acestea se adresează și tinerilor din Republica Moldova care studiază inclusiv medicina și care pot beneficia de alte condiții de studii teoretice, practice și mai ales de cercetare.

Bunăoară, Guvernul elvețian oferă burse de excelență pentru doctoranzi, postdoctoranzi și cercetători din Republica Moldova, pentru anul de studii 2015-2016. Aceștia au de ales dintre zece instituții publice din Elveția, printre care și Universitatea din Zurich sau Geneva. Bursa va acoperi plata lunară pentru studii, scutirea de taxele de școlarizare, asigurarea de sănătate, biletul de avion, alocații speciale de cazare etc. Lunar tinerii vor primi peste 1.000 de euro, plus încă aproape 250 de euro, o singură dată, pentru cazare.

Durata studiilor pentru bursa de doctorand este de maximum trei ani, iar pentru cea postdoctorală și de cercetare – de maxim 12 luni.Termenul limită de aplicare este 15 noiembrie. Printre cerințele ofertanților se numără un CV bogat și recomandări bune de la profesori, dar și o temă interesantă pe care specialiștii în devenire urmează să o cerceteze. În cazul postoctoranzilor, cerințele se modifică, dar și bursa crește pînă la peste 2.000 de euro lunar.

Și Agenția Universitară a Francofoniei (AUF) a anunțat deschiderea apelului pentru burse doctorale și postdoctorale în România, în cadrul Programului „Eugen Ionescu”. Bursierii vor beneficia de o bursă lunară în valoare de 800 de euro pentru doctorat sau 1.000 de euro - pentru postdoctorat. Plus la aceasta încă o primă de acomodare de 300 de euro, de transport gratuit tur-retur, asigurare medical și cheltuieli de laborator. Printre criteriile de selecție este menționat faptul că doctoranzii francofoni trebuie să aibă vârsta de până la 40 de ani, iar cadrele didactice să fie cu doctoratul obţinut de mai puţin de 5 ani, sub 47 de ani, vorbitori de limba franceză. Data limită de depunere a dosarelor este 14 decembrie 2014.

La începutul anului 2015 și Ambasada Franței în Republica Moldova ar urma să anunțe bursele pe care le oferă tinerilor din Moldova. Pentru anul universitar  2014-2015, aceasta a acordat 20 de burse pentru masteranzii și doctoranzii din țara noastră.

În data de 15 octombrie a fost lansat și apelul pentru proiectul MEDEA, deschis spre aplicare pînă în data de 15 decembrie. MEDEA este un proiect al Programului Erasmus Mundus, finanțat de Comisia Europeană și implementat, în parteneriat, de 20 universități din Uniunea Europeană: Franța, Germania, Marea Britanie, Grecia, Italia, Portugalia, Spania, Letonia, Lituania etc. Acesta presupune un program de mobilitate și schimb de experiență cu țările din Europa pentru studenți, rezidenți, doctoranzi, postdoctoranzi, dar și pentru personalul academic și administrativ.

Printre Universitățile partenere din Uniunea Europeană la care pot să studieze viitorii bursieri sunt Universitatea Paul Sabatier Toulouse, Franța, Universitatea de Medicină Charité din Berlin, Germania, Universitatea Aristotel din Thessalonik, Grecia, Universitatea de Studii din Perugia, Italia, Colegiul de medicină al Universității din Riga, Letonia, Universitatea Vilnius, Lituania, Universitatea din Porto, Portugalia, Universitatea Santiago de Compostela, Spania, Universitatea metropolitană Cardiff și Universitatea din Chester, Marea Britanie. Trebuie să știți că cei care vor să concureze pentru o astfel de bursă trebuie să aplice online. Și în acest caz, tinerii beneficiază de o serie de facilități. Avînd o bursă lunară de 1.000 de euro, care acoperă asigurare medicală, cazarea și alte cheltuieli.

Studenții care deja au studiat la universitățile din Europa spun că se merită de aplicat la astfel de burse și programe. “Am fost anul trecut în Portugalia, am studiat la o universitate din Porto, prin programul Erasmus. Este o experiență unică. Datorită faptului că am avut o bursă de cercetare în domeniul cardiologic am avut mai multe posibilități să mă concentrez pe știință. Am avut medici din diferite țări, am lucrat în echipă. La noi rezidenții lucrează mai mult în spital, acolo am avut timp să mă axez pe cercetare”, povestește Doina Gangur, rezidentă în anul II, la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”. Tânăra a studiat zece luni în Portugalia.

Studenții care reușesc să treacă prin probele de foc ale ofertanților și care deja au revenit acasă spun că se întorc doar cu impresii bune. “Sînt programe foarte utile, pentru că astfel studenții noștri fac un schimb de experiență și ajung să facă teorie și practică la universități de elită din Uniunea Europeană. Totodată, au parte de un schimb cultural”, susține Viorica Macovei, șefa secției de programe de dezvoltare din cadrul Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”.

Tot ea spune și care sînt atuurile unui aplicant cu șanse mari de câștig. “Sunt foarte importante rezultatele pe care le au la universitate și, la fel de importantă, este cunoașterea limbii. Contează și scrisoarea de motivare și recomandările profesorilor”, a mai adăugat Viorica Macovei.

Pentru anul de studiu 2014-2015, în cadrul programului Erasmus sunt plecați șapte studenți în țări precum Franța, Suedia și Portugalia.

Sursa: www.viza.md

Cuvinte cheie:

studii , bursa , moldovenii , UE

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1529
Populația:
1358 locuitori

Sinești este un sat şi comună din raionul Ungheni. Din componenţa comunei fac parte localităţile Sinești și Pojarna. Localitatea se află la distanța de 42 km de orașul Ungheni și la 95 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1358 de oameni. Satul Sinești a fost menționat documentar în anul 1529 cu denumirea Durnești.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.