Foto: protv.md

14 martie 2014, 15:20 Realitatea moldovenească 17986

Greşeala judecătorilor sau începutul unei lovituri de stat? Partea II

Partea I


III. CC spune că nu a fost, însă toţi ştiu că a fost

 De menţionat că Hotărîrea Curţii Constituţionale din 05.12.2013 nu stabileşte direct ca limba română să fie recunoscută drept limbă de stat a Republicii Moldova. Acest fapt reiese din hotărîrea adoptată de Curte:

Curtea Constituţională
HOTĂRĂŞTE:

1. În sensul Preambulului Constituţiei, Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova face corp comun cu Constituţia, fiind textul constituţional primar şi imuabil al blocului de constituţionalitate.

2. În cazul existenţei unor divergenţe între textul Declaraţiei de Independenţă şi textul Constituţiei, textul constituţional primar al Declaraţiei de Independenţă prevalează.


Argumentele şi concluziile Curţii Constituţionale, prin care textul Declaraţiei de Independenţă, ce are forma (statutul) de lege nu doar a fost ridicat la rangul Constituţiei, dar a fost stabilit că acesta prevalează deasupra textului Constituţiei din 1994, prezintă un interes pentru specialiştii din domeniul jurisprudenţei, deoarece este evident că hotărîrea Curţii Constituţionale a întors cu picioarele în sus dogmele existente privind supremaţia Constituţiei. Acest lucru m-a făcut să-mi amintesc o frază dintr-un film celebru: „Îvăţaţi! Bravo, împotriva tuturor legilor fizicii!”
Într-o variantă succintă, hotărîrea Curţii Constituţionale arată în felul următor:
a. Republica Moldova a fost creată în baza Declaraţiei de Independenţă.
b. Deoarece în preambulul Constituţiei din 1994 este indicat „exprimată prin proclamarea independenţei Republicii Moldova”, Constituţia din 1994 a fost elaborată în baza Declaraţiei de Independenţă, prin urmare, textul Declaraţiei de Independenţă conţine norme constituţionale ce prevalează deasupra textului Constituţiei în vigoare, iar în caz de contradicţie, se aplică textul Declaraţiei.
c. Declaraţia de Independenţă este temelia Republicii Moldova, ce stabileşte regimul constituţional pînă la adoptarea Constituţiei din 1994.

Curtea a ajuns la această concluzie, indicînd în hotărîrea următoarele:

* 47. Curtea reţine că, în baza Declaraţiei de Independenţă, Republica Moldova s-a constituit ca stat suveran şi independent. Declaraţia de Independenţă constituie temelia politico-juridică a Republicii Moldova ca stat suveran, independent şi democratic. Este actul de naştere al Republicii Moldova.

* 48. În condiţiile în care Republica Moldova, ca stat independent şi suveran, nu avea încă o Constituţie, Declaraţia de Independenţă era singurul document care definea ordinea constituţională a Republicii Moldova, în baza căreia a fost constituit sistemul politic, economic şi judiciar al Republicii Moldova. Astfel, până la adoptarea Constituţiei, Declaraţia de Independenţă a servit drept bază constituţională de dezvoltare a statului şi societăţii Republicii Moldova.
* 82. Prevederea „aspiraţiile [...] exprimate prin proclamarea independenţei” din Preambulul Constituţiei face trimitere directă la actul prin care independenţa a fost proclamată – Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova. Acesta este actul juridic prin care independenţa Republicii Moldova a fost exprimată şi în care sunt reflectate aspiraţiile care au însoţit acest proces. Astfel, acest text al Preambulului Constituţiei reprezintă o clauză constituţională de trimitere.

* 87. În această ordine de idei, prin referinţa din Preambulul Constituţiei, Declaraţia de Independenţă are, în mod incontestabil, valoare de text constituţional.

* 90. Din acest considerent, Curtea reţine că Declaraţia de Independenţă este elementul originar, intangibil şi imuabil al blocului de constituţionalitate.

* 120. Din interpretarea istorico-teleologică a Preambulului Constituţiei, Curtea reţine că Declaraţia de Independenţă a stat la baza adoptării Constituţiei în 1994.

* 123. Prin urmare, nici un act juridic, indiferent de forţa acestuia, inclusiv Legea Fundamentală, nu poate veni în contradicţie cu textul Declaraţiei de Independenţă.


Nu putem să nu fim de acord cu judecătorii, că la examinarea acestei chestiuni trebuie să consultăm sursele primare. Însă considerăm oportun să nu ne limităm doar la o singură sursă primară – la Declaraţia de Independenţă. Dacă vorbim despre complexitatea normelor constituţionale, atunci are sens să începem cu Constituţia însăşi.

CONSTITUŢIA 29 IULIE 1994,
NOI, reprezentanţii plenipotenţiari ai poporului Republicii Moldova, deputaţi în Parlament,

adoptăm Constituţia Republicii Moldova, declarînd-o
LEGE SUPREMĂ A SOCIETĂŢII ŞI A STATULUI.

Articolul 7

Constituţia Republicii Moldova este Legea ei Supremă. Nici o lege şi nici un alt act juridic care contravine prevederilor Constituţiei nu are putere juridică.

T i t l u l VII
DISPOZIŢII FINALE ŞI TRANZITORII
Articolul I

(2) Constituţia Republicii Moldova intră în vigoare la 27 august 1994. La aceeaşi dată, Constituţia Republicii Moldova din 15 aprilie 1978, cu modificările şi completările ulterioare, este în întregime abrogată.


Astfel, este evident şi incontestabil faptul că pînă pe 27.08.1994, pe teritoriul Republicii Moldova era în vigoare Constituţia din 15 aprilie 1978. Întregul set de acte normative şi procesele social-politice derulate trebuie luate în considerare în totalitate la examinarea problemelor de genul acesta.

Menţionăm în ordine cronologică:
1. 1978 – Constituţia, în vigoare pînă pe 27.08.1994.
2. 31.08.1989 – Legea Sovietului Suprem al RSSM cu privire la revenirea limbii moldoveneşti la grafia latină. În vigoare.
3. 31.08.1989 – Hotărîrea Sovietului Suprem al RSSM cu privire la punerea în aplicare a Legii RSSM „cu privire la revenirea limbii moldoveneşti la grafia latină”. În vigoare.
4. 31.08.1989 Legea cu privire la statutul limbii de stat a RSSM. În vigoare.
5. 01.09.1989 Legea cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul RSS Moldoveneşti. În vigoare.
6. 28.02.1990 Hotărîrea Sovietului Suprem al RSSM Cu privire la reglementarea scrierii denumirilor oficiale de localităţi şi de unităţi teritorial-administrative ale R.S.S. Moldoveneşti în limba moldovenească. În vigoare.
7. 12.05.1990 Hotărîrea Sovietului Suprem al RSSM cu privire la Regulamentul privind drapelul RSSM. Abrogat pe 16.11.2010.
8. 23.06.1990 Declaraţia de Independenţă a RSSM. În vigoare.
9. 03.11.1990 Legea cu privire la stema de sta a RSSM. Abrogat pe 03.05.2013.
10. 23.05.1991 Legea Sovietului Suprem al RSSM privind redenumirea statului din RSSM în Republica Moldova. Prin această lege, Sovietul Suprem a devenit Parlament, Prezidiul Sovietului Suprem – Prezidiul Parlamentului, preşedintele RSSM – preşedinte al Republicii Moldova. De asemenea, au fost schimbate corespunzător denumirile Guvernului, principalelor organe de stat, ministerelor, instituţiilor şi funcţiile conducătorilor. În vigoare.
11. 27.08.1991 Legea cu privire la aprobarea Declaraţiei de Independenţă. În vigoare.

Ţinînd cont de cele expuse mai sus, constatăm că organele supreme ale puterii Republicii Moldova, din 15.04.1978 pînă pe 27.08.1994 au funcţionat în baza Constituţiei din anul 1978. Parlamentul, care a adoptat Constituţia pe 29 iulie 1994, de asemenea a activat în baza Constituţiei din 1978, la şi Parlamentul (de pînă la 23.05.1991, numit Sovietul Suprem) şi care a adoptat, inclusiv, Declaraţia de Independenţă.

Însă, precum am menţionat mai sus, în articolul 48 din hotărîrea Curţii Constituţionale se spune că „Republica Moldova, ca stat independent şi suveran, nu avea Constituţie ...”.

Astfel, din articolul 48 din hotărîrea Curţii Constituţionale reiese că pînă pe 27.08.1994, Republica Moldova nu avea Constituţie. Dar dacă Declaraţia de Independenţă a devenit singurul document, ce stabilea regimul constituţional al Republicii Moldova, în baza căruia au fost create sistemele politic, economic şi de drept ale Republicii Moldova şi dacă e să recunoaştem că pînă pe 27.08.1994 a fost în vigoare Constituţia din 1978, atunci apare întrebarea privind legitimitatea organelor puterii centrale, inclusiv a Parlamentului, care a adoptat Declaraţia de Independenţă, deoarece anume Constituţia stabileşte principiile de bază ale alegerilor şi competenţelor. Dacă nu exista Constituţia din 1978, atunci noi nu ştim, avea oare dreptul Parlamentul în perioada 1989-1991 să adopte documente, ce stabilesc denumirea ţării şi a limbii, a imnului, stemei, drapelului şi, nemijlocit Declaraţia de Independenţă. Deţinea oare Parlamentul pe 29.07.1994 competenţele necesare pentru a adopta Constituţia? Avînd în vedere că Declaraţia nu reglementează aceste chestiuni, aplicînd procedeele şi principiile Curţii Constituţionale, cineva ar putea declara drept ilegale organele supreme ale statului, toate deciziile adoptate, inclusiv cele ce ţin de formarea componenţei Curţii Constituţionale. Şi cineva, spre exemplu, Băsescu, care acum nu consideră necesar să discute cu politicienii din stînga Prutului problema unirii Republicii Moldova cu România, ar putea declara despre inconsistenţa totală şi ilegalitatea Republicii Moldova.

Potrivit legii, noi nu putem contesta legalitatea şi justeţea concluziilor Curţii Constituţionale, însă apar mai multe întrebări:
* Despre respectarea cărei Constituţii se menţionează în Declaraţia de Independenţă, dacă Declaraţia este singura sursă a normelor constituţionale?
* Despre care Constituţie din 15 aprilie 1978, care este abrogată pe 27.08.1994, se menţionează în Constituţia din 1994?
* Care Constituţie este menţionată în Legea cu privire la partide şi alte organizaţii social-politice Nr. 718 din 17.01.1991?
* Care Constituţie este menţionată în Legea nr. 964 din 17.03.1992, cu privire la apărarea naţională, în articolul 3 al căreia se menţionează: Legislaţia privind apărarea cuprinde prezenta Lege, alte acte legislative şi normative, decrete ale Preşedintelui Republicii Moldova, Hotărîrile ale Guvernului care determină, în conformitate cu Constituţia, direcţiile principale ale activităţii statului în domeniul construcţiei militare şi asigurării apărării.

* Despre care Constituţie este vorba în Legea nr. 902 din 9.01.1992 cu privire la procuratură, ce stabileşte:
Articolul 1. Procuratura ca organ de supraveghere a respectării legilor

1. Procurorul General şi procurorii subordonaţi acestuia exercita în conformitate cu Constituţia supravegherea executării exacte şi uniforme a legilor de către organele administraţiei publice, persoanlelor juridice şi fizice şi asociaţiile lor.

Articolul 18. Sarcinile supravegherii generale
1. Supravegherea generală este supravegherea exercitată de procurorasupra executării legilor de catre organele administratiei publicecentrale şi locale, agenţii economici, alte persoane juridice şi fizice şi asociaţiile lor şi are sarcina să asigure:
- protejarea şi aparărea drepturilor social-economice, politice, personale şi a libertăţilor cetăţenilor, garantate de Constituţie şi de alte legi;

* Care Constituţie a fost modificată prin Legea Nr. 3463 din 31.08.1989?
* Care Constituţie a fost modificată prin Legea Nr. 589 din 31.08.1991?
* În ce Constituţie a fost indicat că RSSM se redenumeşte în Republica Moldova?
* În ce Constituţie a fost menţionat că Sovietul Suprem schimbă denumirea în Parlament, Preşedintele RSSM schimbă denumirea în Preşedinte al Republicii Moldova?
* Care Constituţie este menţionată în Legea Nr. 836-XII din 26.12.1991 privind învestitura preşedintelui, art. 1 al căreia stabileşte: „Candidatul la funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova a cărui alegere a fost validată de Curtea Constituţională va depune în faţa Parlamentului şi a Curţii Constituţionale, cel tîrziu la 45 de zile după alegeri, jurămîntul prevăzut la art.79 alin.(2) din Constituţie”.

Dacă nu exista Constituţie, de ce Parlamentul în Legea Nr. 836-XII din 26.12.1991 face trimitere anume la Constituţie, dar nu la Declaraţia de Independenţă, ca fiind singura sursă a normelor constituţionale?

A existat sau nu o Constituţie pînă pe 27.08.1994, a servit ea drept sursă a normelor constituţionale? A fost oare Declaraţia de independenţă sursă a normelor constituţionale?
Putea fi oare Declaraţia de Independenţă sursă a normelor constituţionale, în condiţiile în care, potrivit Constituţiei din 1994, Constituţia din 15.04.1978 a fost abrogată pe 27.08.1994 ?
În legătură cu cele expuse, rămîne o singură întrebare, cîţi cetăţeni, inclusiv jurişti de înaltă calificare, vor fi de acord cu versiunea Curţii Constituţionale?

IV. Cînd nu sînt argumente, este utilizată imaginaţia

Precum a fost menţionat mai sus, în afara opiniei că pînă la adoptarea Constituţiei, Declaraţia de Independenţă servea drept bază constituţională pentru dezvoltarea statului şi societăţii în Republica Moldova, hotărîrea Curţii Constituţionale mai conţine şi o altă concluzie curioasă:
47. Curtea reţine că, în baza Declaraţiei de Independenţă, Republica Moldova s-a constituit ca stat suveran şi independent. Declaraţia de Independenţă constituie temelia politico-juridică a Republicii Moldova ca stat suveran, independent şi democratic. Este actul de naştere al Republicii Moldova.

Examinînd opinia că Declaraţia de Independenţă este actul de naştere a Republicii Moldova, trebuie să menţionăm că cel mai important moment din istoria Republicii Moldova, atît din punct de vedere juridic, cît şi din cel politic, este faptul că RM s-a format nu în rezultatul unor acţiuni revoluţionare, ca de exemplu, revoluţia din 1917 din Rusia, cînd instituţiile politico-juridice ale statului au fost lichidate complet şi au fost create altele noi, conform unor principii noi.

Republica Moldova a fost creată nu în rezultatul unei lovituri de stat, care se efectuează, în mod obligatoriu, cu încălcarea tuturor normelor constituţionale şi de drept, ce sînt în vigoare la moment, cu utilizarea, de regulă, a forţei pentru acapararea centrelor de conducere ale statului şi cu izolarea fizică (uneori prin arestarea sau omorîrea) conducătorilor.

Republica Moldova a fost creată în rezultatul unor procese fireşti şi paşnice. Populaţia nu a aplicat forţa faţă de organele statului pentru acapararea puterii sau instituţiilor, niciunul dintre liderii politici nu a fost înlăturat de la putere, arestat sau supus altor constrîngeri în scopul pierderii sau obţinerii puterii.

Instituţiile politico-juridice au fost transformate sau redenumite, însă ele nu au fost lichidate. Acestea au continuat să existe şi să funcţioneze.

Pe 23.05.1991 a fost adoptată Legea Nr.589-XII cu privire la schimbarea denumirii statului R.S.S. Moldova în Republica Moldova, care a stabilit următoarele:
Avînd în vedere importanţa spirituală, istorică şi politico-juridică a denumirii oficiale a statului şi exprimînd dorinţa alegătorilor, cetăţeni ai R.S.S. Moldova,
Sovietul suprem al Republicii Sovietice Socialiste Moldova
HOTĂRĂŞTE:
1. Statul suveran R.S.S. Moldova se numeşte Republica Moldova (în formă prescurtată Moldova).
2. În Constituţia (Legea Fundamentală) a R.S.S. Moldova se fac următoarele modificări:
în titlul şi în textul Constituţiei cuvintele "Republica Sovietică Socialistă Moldova" se înlocuiesc cu cuvintele "republica Moldova" (în formă prescurtată "Moldova"), "Sovietul Suprem al R.S.S. Moldova" cu "Parlamentul Republicii Moldova", "Prezidiul Sovietului Suprem al R.S.S. Moldova" cu "Prezidiul Parlamentului Republicii Moldova", "Preşedintele R.S.S. Moldova" cu "Preşedintele Republicii Moldova, "Guvernul R.S.S. Moldova" cu "Guvernul Republicii Moldova", "Preşedintele Sovietului Suprem al R.S.S. Moldova" cu "Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova", "Prim-ministrul R.S.S. Moldova" cu "Prim-ministrul Republicii Moldova".
În modul corespunzător se va schimba şi denumirea altor organe ale puterii de stat şi ale administraţiei de stat, a instituţiilor oficiale şi a funcţiilor conducătorilor lor.

PREŞEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA MIRECEA SNEGUR


Pe 23.06.1990, Sovietul Suprem al RSS Moldova a adoptat Legea nr. 148-XII din 23.06.90 , privind Declaraţia de suveranitate a Republicii Sovietice Socialiste Moldova

Sovietul Suprem al Republicii Sovietice Socialiste Moldova de legislatura a XII-a în cadrul primei sesiuni, proclamă solemn:

1. Republica Sovietică Socialistă Moldova este un stat suveran. Suveranitatea R.S.S. Moldova este condiţia firească şi necesară a existenţei statalităţii Moldovei.
2. Izvorul şi purtătorul suveranităţii este poporul. Suveranitatea este exercitată în interesul întregului popor de către organul reprezentativ suprem al puterii de stat a republicii. Nici o parte a poporului, nici un grup de cetăţeni, nici un partid politic sau o organizaţie obştească, nici o altă formaţiune, nici o persoană particulară nu poate să-şi asume dreptul de a exercita suveranitatea.

SOVIETUL SUPREM
AL REPUBLICII SOVIETICE SOCIALISTE MOLDOVA


Declaraţia de Independenţă din 23.06.1990, Legea din 23.05.1991 cu privire la schimbarea denumirii statului R.S.S. Moldova în Republica Moldova, acţiunea Constituţiei din 1978 pînă pe 27.08.1994 – sînt hotărîtoare la aprecierea procesului de transformare a RSS Moldova în Republica Moldova.

În perioada 1989-1991, pînă la adoptarea Declaraţiei de Independenţă, au fost aprobate Legi şi Hotărîri ale Parlamentului ce stabilesc statutul politic, frontierele, denumirea statului, a limbii, a organelor puterii, adică toate atributele principale ale Statului.

Din punct de vedere juridic, nu există un document ce ar stabili încetarea, dintr-o anumită dată, a unei orînduiri de stat sau forme de organizare statală etc.

Este remarcabil faptul că actuala componenţă a Parlamentului Republicii Moldova, potrivit legii, este de legislatura XIX. Fapt confirmat prin hotărîrea Curţii Constituţionale nr. 5 din 24.12.2010. Indicarea numerotării a început încă pe timpul Constituţiei RSSM din 1941, fapt ce demonstrează încă o dată procesul firesc şi paşnic al transformării statalităţii Republicii Moldova.

Trebuie să recunoaştem că Declaraţia de Independenţă este unul dintre documentele politico-juridice importante, din data aprobării căruia a început o nouă etapă în dezvoltarea statului. Însă nu putem admite că această declaraţie este un document, de la care totul a pornit de la zero, fiind temelia tuturor temeliilor. Asupra acestui fapt indică însuşi declaraţia, care se bazează în textul său pe Declaraţia cu privire la suveranitate din 1990, pe Legile şi Hotărîrile, ce stabilesc limba de stat, imnul, stema, drapelul. Mai mult ca atît, în partea sa juridică, declaraţia stabileşte „Aplicarea Constituţiei pe întreg teritoriul”, astfel, chiar şi declaraţia, pe care Curtea Constituţională a ridicat-o mai sus de Constituţie, stabileşte şi indică contrariul, asupra supremaţiei Constituţiei, care este calificată drept act normativ suprem al statului.

Chiar dacă în Declaraţie nu este indicat că ea este documentul suprem, ci invers, este menţionat că mai presus este Constituţia, de unde a apărut concluzia diametral opusă? Probabil, aşa trebuie.

Cît de justificată este aprobarea hotărîrea privind idealizarea unui act, definirea lui drept începutul tuturor începuturilor şi singura sursă primară a tuturor celor existente, în situaţia în care însuşi actul nu se defineşte aşa.

Or, cum am arătat mai sus, este evident procesul firesc de transformare a statului, care a condus la ieşirea republicii din componenţa URSS, datorită faptului că art. 69 al Constituţiei din 1978 permitea acest lucru şi, drept rezultat, a apărut declaraţia în forma şi conţinutul ei existent.

Parlamentarii au putut (nimic nu i-a împiedicat, atît în momentul adoptării Declaraţiei, cît şi mai tărziu) conferi declaraţiei puterea normei constituţionale sau sista acţiunea Constituţiei din 1978, sau stabili un alt statut suprem pentru Declaraţia de Independenţă. Însă deputaţii, fiind organului reprezentativ suprem al puterii legislative, nu şi-au exprimat această voinţă. Timp de circa douăzeci de ani, reprezentanţii organului legislativ suprem, au respectat voinţa poporului şi statutul Declaraţiei de Independenţă. Ei înţeleg, posibil, că din cele două declaraţii – Declaraţia privind suveranitatea şi Declaraţia de Independenţă – mai importantă, atît conform datei adoptării, cît şi conform statutului, este Declaraţia privind suveranitatea.

Manualele oferă următoarea definiţie pentru noţiunea de Suveranitate de stat - caracterul juridic inalienabil al statului independent, ce simbolizează independenţa lui politico-juridică, responsabilitatea supremă şi valoare ca un subiect primar al dreptului internaţional; necesar pentru supremaţia exclusivă a puterii în stat şi care permite nesubordonarea puterii altui stat; ce apare sau dispare în funcţie de utilizarea benevolă a statului de stat independent, ca un organism social unitar, determinat de egalitatea juridică a statelor independente şi care stă la baza dreptului internaţional contemporan.

Independenţa statelor în relaţiile internaţionale este definită ca o calitate a dreptului internaţional, partea obligatorie a suveranităţii. Din punct de vedere al ştiinţei şi terminologiei, independenţa este o parte a suveranităţii.

Respectiv, o parte nu poate (nu trebuie) să prevaleze asupra unui tot întreg.

V. Dacă nu se poate, dar dorinţa e prea mare ...

La facultatea de drept, studenţilor li se tot spune, din primul pînă în ultimul an – Constituţia este legea supremă a societăţii şi statului. Această frază se conţine cuvînt cu cuvînt şi în Constituţia Moldovei. Dacă cineva dintre studenţi ar declara în faţa profesorului contrariul, că o lege, fie cît de importantă şi adoptată cu peste 20 de ani în urmă, este mai presus de Constituţie, atunci, acesta ar putea avea neplăceri, şi-ar putea crea o imagine negativă sau s-ar putea alege cu o notă negativă. Constituţia este fundamentul, este temelia tuturor temeliilor, nimic, apriori, nu poate fi la acelaşi nivel, cu atît mai mult, mai presus de normele Constituţiei. Normele constituţionale se conţin exclusiv în textul Constituţiei şi, respectiv, sursa normelor constituţionale poate fi doar textul Constituţiei, dar nu careva alte documente anterioare, chiar dacă acestea sînt importante.

Acesta este unul dintre principiile fundamentale ale Constituţiei, stabilirea supremaţiei ei, ca sursă pentru toate valorile şi principiile de construire statală a societăţii. Acest fapt este indicat expres în art.7 al Constituţiei:
“Constituţia Republicii Moldova este Legea ei Supremă. Nici o lege şi nici un alt act juridic care contravine prevederilor Constituţiei nu are putere juridică”.

În această situaţie foarte complicată, cînd pe cîntar este pusă temeilia întregii legislaţii a statului, Curtea a decis – preambulul Legii organice constituie sursa normelor de drept, ce prevalează Constituţia.

În realitate, la nivel de teorie, această afirmaţie constituie o temă de reflecţie. Însă, aceasta doar în teorie, pe cînd în Republica există două legi, obligatorii inclusiv pentru Curtea Constituţională, care stabilesc expres:

Legea Republicii Moldova nr.780-XV fin 27.12.2001 privind actele legislative, stabileşte în art. 26 următoarea reglementare:
Articolul 26. Preambulul
(1) Preambulul expune finalităţile urmărite de Parlament prin adoptarea actului legislativ, raţiunea adoptării, motivaţia social-politică, economică sau de altă natură a actului.
(2) Preambulul poate însoţi actul legislativ de o importanţă majoră. El nu are putere juridică şi nu face parte din conţinutul normativ al actului.

Legea privind actele normative ale Guvernului şi ale altor autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale nr. 317-XV din 18.07.2003 stabileşte în art. 51 următoarele:
Articolul 51. Preambulul
(1) În cazul unor acte normative deosebit de importante, al necesităţii de a lămuri scopul şi motivul emiterii, precum şi direcţiile principale care trebuie să-şi găsească oglindire în act, expunerea reglementărilor normative (partea dispozitivă) este precedată de partea introductivă, numită preambul.
(2) Preambulul precedă clauza de emitere şi nu poate cuprinde nici directive, nici reguli de interpretare.
(3) Preambulul nu are putere juridică şi nu face parte din conţinutul normativ al actului.


Însă ce contează legile, cînd există precedente!

Precedent juridic - decizia unei curţi pe un caz concret, ce are putere de sursă primară de drept (adică ce stabileşte, modifică sau anulează normele de drept). Precedentul este constituit din deciziile, pronunţate pe un caz similar, soluţionat în cadrul unei jurisprudenţe similare.

Există mii, zeci de mii de precedente ale judecătoriilor de peste hotare, pe diverse teme şi cu diferite concluzii. În lumea întreagă, avînd abilitatea necesară şi baze de date moderne, este posibil, în baza unor precedente, să fie percepute daunele morale pentru pieirea dinozaurilor sau să fie argumentat de ce pînă în prezent un lucru nu a fost posibil, şi dintr-odată este foarte posibil şi chiar obligatoriu posibil.

Unul dintre primele precedente indicate în text este trimiterea la propria hotărîre din 22.04.2013. În general, această temă cu trimiteri este foarte comodă – ai scris într-o hotărîre ceva, iar în următoarea aceasta este deja o regulă obligatorie etc., astfel putem obţine diverse rezultate.

De menţionat că precedentele în hotărîrea Curţii Constituţionale din 05.12.2013 ocupă aproximativ 2/3 din totalitatea argumentelor. Acest lucru este de înţeles, deoarece CC nu se poate baza pe legislaţia Republicii Moldova – aceasta nu doar nu permite, dar interzice direct ca documentul cu statut de lege să fie ridicat la rangul normelor constituţionale, cu atît mai mult să prevaleze asupra textului Constituţiei.

Este evident că nu putem ignora în totalitate experienţa altor state, însă există şi situaţii neideale, cînd deciziile altor state, chiar şi în cazuri similare, devin reguli în Republica Molova, ce prevalează asupra Constituţiei.

Mai mult, în opinia multor jurişti, în acest caz, în mod categoric nu este oportună utilizarea precedentelor, deoarece este examinată o problemă privind evenimente şi circumstanţe individuale din istoria RM.

Precedentele utilizate au fost adoptate în baza unor evenimente individuale cu totul diferite.

De ce pentru soluţionarea unor probleme privind legislaţia naţională a Republicii Moldova trebuie să luăm drept obligatorii şi incontestabile deciziile altor state din anii 40-50 ai secolului trecut? Dacă cineva cîndva a emis vreo decizie, oare aceasta devine imediat obligatorie şi prevalează asupra legilor Republicii Moldova? Sau în Republica Moldova există o lege care stabileşte că deciziile altor state devin automat norme juridice obligatorii în Moldova?

De ce şi în baza căror competenţe, Curtea Constituţională a decis că precedentele cu vechime de 50-70 de ani ale unor instanţe străine, sînt mai presus de legislaţia R. Moldova?

Dacă utilizăm aceste metode, atunci posibil se poate adopta orice decizie.

De exemplu, sînt state, care adulterul este pedepsit cu moartea, în unele - consumul de alcool şi narcotice este permis, în altele este pedepsit, inclusiv pînă la pedeapsa capitală. În unele state sînt legalizate prostituţia şi căsătoriile persoanelor de acelaşi sex. Lista poate continua. Vreau să înţeleg, dacă Curtea Constituţională are dreptul să preia un caz similar şi să-l prezinte drept argument pentru adoptarea unei hotărîri importante, poate oare un simplu cetăţean într-un caz particular, în caz de necesitate, să spună că, instanţa din ţara X, în anul cutare, într-un caz similar, a adoptat o decizie că soţul îşi poate ucide soţia, dacă aceasta l-a plictisit?

Sau Quod licet Jovi, non licet bovi?
Sau aşa trebuie ?
Din păcate, întrebări sînt mai multe decît răspunsuri.

VI. La ce bun acest joc?

Din componenţa Curţii Constituţionale întotdeauna au făcut parte cadre de elită. Putem avea opinii diferite faţă de hotărîrea judecătorilor, însă nu putem să nu recunoaştem profesionalismul acestora. După idee, acelaşi lucru se referă şi la actuala componenţă a Curţii.

Anume din acest punct de vedere trezeşte nedumerire: de ce elita jurisprudenţei nu a văzut cele descrise mai sus, acele zeci de întrebări, acte, ce se referă direct la examinarea acestui caz. De ce nu au fost apreciate toate circumstanţele?

De unde această atenţie şi plecăciune în faţa Declaraţiei de Independenţă? Nu cred că aceasta se explică prin faptul că acesta este singurul document, în care în mod miraculos s-a format glotonimul „limba română”. Aici nu putem să trecem cu vederea argumentele, invocate de publicistul Vasile Balan în materialul „Declaraţia de Independenţă” privind adevăratele motive, de care s-au condus judecătorii CC la adoptarea acestei hotărîre controversate.

Chiar dacă „gurile rele” vorbesc de rău, inclusiv şi despre Curtea Constituţională, nu vreau să le cred, deoarece dacă ar avea dreptate, atunci situaţia ar fi una oribilă, pacientul este condamnat şi el nu poate fi salvat nici de porţiile abundente de precedente.

Dar poate el este sănătos şi acţionează intenţionat împotriva valorilor pe care este obligat să le apere?

VII. Străjerii

În pofida nivelului înalt al progresului tehnico-ştiinţific, justiţia nu este înfăptuită fără participarea omului în calitate de judecător. Cauza rezidă în necesitatea existenţei convingerii intime. De exemplu, art. 130 al Codului de procedură civilă din RM stabileşte: Instanţa judecătorească apreciază probele după intima ei convingere, bazată pe cercetarea multiaspectuală, completă, nepărtinitoare şi nemijlocită a tuturor probelor din dosar în ansamblul şi interconexiunea lor, călăuzindu-se de lege.

Drept rezultat, noi avem de a face cu o personalitate, ca sursă a tuturor altor caracteristici ale omului. Deoarece erorile nu pot fi excluse, sistemul este construit astfel, încît să fie reduse la minim riscurile negative, legate de „factorul uman”.

În mod similar este construit şi sistemul public al restricţiilor şi contraponderilor, acesta fiind unul dintre principiile fundamentale ale statelor democratice contemporane. De exemplu, pentru organele de anchetă – procuratura şi/sau instanţa de judecată, procuratura – judecata, instanţa de judecată – instanţa superioară şi Consiliul Suprem al Magistraturii, decizia căruia, la rîndul ei, poate fi contestată.

Pot fi contestate deciziile organelor locale, hotărîrile guvernului, actele Parlamentului, Preşedintelui şi doar Curtea Constituţională îşi poartă singură de grijă. Lipsa totală a sistemului de restricţii şi contraponderilor, nu există nici asigurări, nici dispozitive de siguranţă, nimic. Ce au vrut, aceea au scris. Hotărîrile nu pot fi anulate sau blocate, acestea pot fi reexaminate doar de însăşi Curtea Constituţională, iar dacă a fost depistată o eroare, atunci problema sancţiunilor la fel ţine de competenţa Curţii Constituţionale. Care este concomitent atât regizor, cît şi spectator.

Într-o situaţie ideală acest lucru este justificat, deoarece independenţa judecătorilor faţă de presiunile externe constituie o condiţie importantă pentru o activitate corectă. Într-o situaţie ideală, nu şi în situaţia noastră ...
Constituţia RM stabileşte următorul statut şi atribuţii pentru CC:

Articolul 134
Statutul
(1) Curtea Constituţională este unica autoritate de jurisdicţie constituţională în Republica Moldova.
(2) Curtea Constituţională este independentă de orice altă autoritate publică şi se supune numai Constituţiei.
(3) Curtea Constituţională garantează supremaţia Constituţiei, asigură realizarea principiului separării puterii de stat în putere legislativă, putere executivă şi putere judecătorească şi garantează responsabilitatea statului faţă de cetăţean şi a cetăţeanului faţă de stat.

Articolul 135
Atribuţiile
(1) Curtea Constituţională:
a) exercită, la sesizare, controlul constituţionalităţii legilor şi hotărîrilor Parlamentului, a decretelor Preşedintelui Republicii Moldova, a hotărîrilor şi ordonanţelor Guvernului, precum şi a tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte;
b) interpretează Constituţia;
c) se pronunţă asupra iniţiativelor de revizuire a Constituţiei;
d) confirmă rezultatele referendumurilor republicane;
e) confirmă rezultatele alegerii Parlamentului şi a Preşedintelui Republicii Moldova;
f) constată circumstanţele care justifică dizolvarea Parlamentului, demiterea Preşedintelui Republicii Moldova sau interimatul funcţiei de Preşedinte, precum şi imposibilitatea Preşedintelui Republicii Moldova de a-şi exercita atribuţiile mai mult de 60 de zile;
g) rezolvă cazurile excepţionale de neconstituţionalitate a actelor juridice, sesizate de Curtea Supremă de Justiţie;
h) hotărăşte asupra chestiunilor care au ca obiect constituţionalitatea unui partid.
(2) Curtea Constituţională îşi desfăşoară activitatea din iniţiativa subiecţilor prevăzuţi de Legea cu privire la Curtea Constituţională.

Articolul 72 din Constituţie stabileşte:
Articolul 72
Categorii de legi
(1) Parlamentul adoptă legi constituţionale, legi organice şi legi ordinare.
(2) Legile constituţionale sînt cele de revizuire a Constituţiei.

Potrivit art. 135 al Constituţiei, CC este în drept să exercite „controlul constituţionalităţii” şi „să interpreteze Constituţia”.

Dreptul de a adopta normele cu statul constituţional, adică legi constituţionale, îl are doar parlamentul. Excepţie constituie referendumul.

Potrivit Secţiunii II, art.72 din Constituţie, singurele posibile legi constituţionale sînt legile privind revizuirea Constituţiei, astfel, Constituţia nici nu prevede existenţa unei forme juridice pentru „actele, ridicate în rangul de norme constituţionale”, cu atît mai mult, nu există o astfel de procedură.

Nu există şi nici nu poate exista, deoarece în Republica Moldova Constituţia este LEGEA SUPREMĂ A SOCIETĂŢII ŞI STATULUI. Supremă înseamnă că, nici nu există vre-o lege de aceiaşi valoare, cu atît mai mult nu poate exista un text, ce prevalează asupra Constituţiei însăşi.

Articolele 141 şi 143 ale Constituţiei stabilesc cine are dreptul de iniţiativă a revizuirii Constituţiei şi particularităţile de procedură:

Articolul 141
Iniţiativa revizuirii
(1) Revizuirea Constituţiei poate fi iniţiată de:
a) un număr de cel puţin 200 000 de cetăţeni ai Republicii Moldova cu drept de vot. Cetăţeni care iniţiază revizuirea Constituţiei trebuie să provină din cel puţin jumătate din unităţile administrativ-teritoriale de nivelul doi, iar în fiecare din ele trebuie să fie înregistrate cel puţin 20000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative;
b) un număr de cel puţin o treime de deputaţi în Parlament;
c) Guvern.
(2) Proiectele de legi constituţionale vor fi prezentate Parlamentului numai împreună cu avizul Curţii Constituţionale, adoptat cu votul a cel puţin 4 judecători.

Articolul 143
Legea privind modificarea Constituţiei
Parlamentul este în drept să adopte o lege cu privire la modificarea Constituţiei după cel puţin 6 luni de la data prezentării iniţiativei corespunzătoare. Legea se adoptă cu votul a două treimi din deputaţi.
(2) Dacă, de la prezentarea iniţiativei cu privire la modificarea Constituţiei, Parlamentul nu a adoptat timp de un an legea constituţională corespunzătoare, propunerea se consideră nulă.

Curtea Constituţională nu are nici dreptul de a înainta iniţiativa de revizuire a Constituţiei. Cu atît mai mult, Curtea Constituţională nu are atribuţiile de a recunoaşte o anumită lege, care prevalează asupra Constituţiei.

Incontestabil, judecătorii Curţii Constituţionale ştiu mai bine, însă adoptînd hotărîrea că „Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova face corp comun cu Constituţia, fiind textul constituţional primar şi imuabil al blocului de constituţionalitate”, nu şi-au depăşit ei oare atribuţiile şi nu şi-au atribuit competenţele Parlamentului şi /sau ale poporului Republicii Moldova?

Nu a fost oare încălcată, în principiu, structura de apariţie şi adoptare a normelor constituţionale?

Nu contravine oare hotărîrea adoptată pe 05.12.2013 principiului că Curtea Constituţională este garantul supremaţiei Constituţiei şi a principiilor indicate în ea, menite să asigure realizarea principiului de separare a puterilor în stat?

Utilizînd denumirea de „Curte Constituţională” ar fi inechitabil să nu menţionăm ca aceasta este denumirea organului, care este reprezentat de judecători – cetăţeni ai Republicii Moldova, care au jurat credinţă ţării în faţa Parlamentului!

Judecătorii Curţii Constituţionale sînt străjerii Constituţiei, care este valoarea supremă a societăţii democratice contemporane – aşa am fost învăţat, aşa înţeleg eu acum.

Ţinînd cont de aspiraţiile societăţilor dezvoltate de respectare, în primul rînd, a drepturilor şi libertăţilor omului şi că aceste norme sînt fixate anume în Constituţie, judecătorii Curţii Constituţionale joacă un rol foarte important în societate. Desigur, persoana numită în funcţia de judecător al CC trebuie să aibă, în afara capacităţilor profesionale şi calităţi morale înalte, fiind conştienţi de responsabilitatea pentru hotărîrile adoptate şi consecinţele acestora. Acest fapt este reflectat în legislaţie şi jurămîntul, care îl dau judecătorii înainte de a intra în funcţie.

Însă, într-o singură zi, străjerii, care sînt chemaţi şi care au jurat să apere cea mai de preţ valoare a societăţii, au decis că Constituţia nu mai este valoarea supremă.
Străjerii sînt în drept să decidă singuri, ce este o VALOARE şi ce este LEGEA SUPREMĂ A SOCIETĂŢII ŞI STATULUI.
Pe ei, pe străjeri, nimic nu-i împiedică să adopte asemenea hotărîre.
Iar voinţa poporului nu îi interesează pe străjeri!
Oare s-a întîmplat cel mai straşnic lucru şi străjerii au încălcat jurămîntul şi nu mai apără ceea ce trebuiau să apere? Oare ei au o altă VALOARE SUPREMĂ pe care şi-au stabilit-o singuri?

Rămîne doar întrebarea – cum trebuie să procedeze poporul cu străjerii?

 

Oleg MACARI, jurist