|
Cîți bani vor scoate părinții din buzunar pentru odihna la tabăra de vară
Între 280 și 357 de lei vor trebui să scoată din buzunar părinții, pentru a-și trimite copiii la tabere de vară. Prețul variază în funcție de tipul instituției: destinată sportivilor, turistică, de reabilitare sau cu sejur de zi, notează Noi.md.
Taberele urmează să fie pregătite pentru a primi minorii pînă pe 15 mai. O parte din bilete vor fi achiziționate de Casa Naţională de
Asigurări Sociale, apoi repartizate Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor, care le va transmite ulterior organizațiilor sindicale primare și unităţilor economice, pentru a ajunge la beneficiarii finali.
Cu excepția acestor bilete, administrației publice locale și centrale i se recomandă să acorde gratuit 25% din totalul biletelor repartizate în taberele de odihnă minorilor în dificultate, celor rămași fără ocrotire părintească, aflați în servicii e plasament, din familii defavorizate sau cu mulți copii, cu dizabilități, celor refugiați sau ai căror părinți sînt veterani de război ori au solicitat azil politic.
Biletele rămase vor putea fi comercializate doritorilor, cu achitarea a 20% din prețul lor.
Ministerul Educaţiei şi Cercetării va achiziționa 533 de bilete pentru elevii din instituțiile de învățămînt general din raioanele de est ale Republicii Moldova şi oraşul Bender, subordonate autorității.
Sursa:
- Haosul de pe Aeroportul Chișinău: Poliția de frontieră vine cu o reacție la nemulțumirea oamenilor
- Persoanele născute în Moldova, avînd cetățenia altor state, pot cere recunoașterea cetățeniei moldov…
- Un nou concert grandios al naistului Constantin Moscovici și Crazy Orchestra
- PROmaraton: Împreună alergăm, împreună salvăm vieți
- Moldova marchează zece ani de liberalizare a regimului de vize
- Un moldovean a decedat în SUA după ce a fost electrocutat de polițiști. Precizările MAE
- La mulți ani cu ocazia Zilei Victoriei! (+Video)
- El a fost primul opozant al sistemului
- Cum este bună viața la țară?
- Minunatele băuturi te vor ajuta să lupți împotriva kilogramelor în plus, a umflăturilor și a celulit…
- În Austria există un loc uimitor de frumos - Lacul Verde (+ Foto)
- Cu o Luminată și Binecuvântată Sărbătoare a Paștelui, Ortodocșilor!
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1422-1432
- Populația:
- 2055 locuitori
Hădărăuţi este un sat şi comună din raionul Ocniţa. Hădărăuţi este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Satul Hădărăuţi este situat la o distanţă de 12 km de oraşul şi staţia de cale ferată Ocniţa şi la 250 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituie 2055 de oameni. Prima menţiune documentară a satului Hădărăuți (la acea dată Hodoracinți) din ținutul Hotin, datează între anii 1422 și 1432.
Comentarii
(0)