Mergi spre compartimentul: Copiilor
11 septembrie 2016, 14:50 Copiilor views 5047
Ajutor pentru copiii de la Institutul Oncologic
11 septembrie 2016, 14:50 Copiilor views 5047

Ajutor pentru copiii de la Institutul Oncologic

Echipe a şase companii din capitală au acceptat să participe la cea de-a doua ediţie a Campionatului de volei Cupa Rotaract 2016, eveniment caritabil prin intermediul căruia sunt colectate fonduri pentru procurarea a două stative pentru perfuzie, care ar facilita tratamentul copiilor din secţia Hematologie a Institutului Oncologic.

Președintele Clubului Rotaract Chișinău, Mariana Malic, a declarat pentru IPN că datorită surselor financiare colectate, dar și a unei contribuții din partea Clubului Rotaract cele două stative vor fi procurate în cel mult două săptămâni.

Mariana Malic a precizat că un astfel de stativ costă în jur de 420 de euro, iar în secția Hematologie sunt doar trei din necesarul de şapte. Stativul pe roţi, pentru susținerea pungilor cu perfuzii, permite deplasarea în timpul administrării perfuziei. Astfel, copilul nu rămâne imobilizat în timpul procedurii şi poate să se mişte şi să se joace. Pentru un copil mic este extrem de dificil să stea așezat în același loc şi aceeași poziție pentru o perioadă mai lungă de timp, iar acest dispozitiv ar înlesni enorm tratamentul copiilor.

Cu banii colectați la prima ediție a Campionatului de volei, organizată anul trecut, s-a reușit amenajarea unui spațiu de joacă pentru copiii de la Institutul Oncologic. Părinții au cerut ajutorul membrilor Rotaract care au vizitat copiii în perioada sărbătorilor și au menționat că în timpul plimbărilor în aer liber copiii nu au acces la un teren de joacă. Astfel, din banii colectați s-au procurat un tobogan și două scrâncioburi.

Sursa: ipn.md

Cuvinte cheie:

Institutul Oncologic , copii , ajutor , caritate

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1576
Populația:
1307 locuitori

Rujniţa este un sat din cadrul comunei Bîrlădeni, raionul Ocniţa. Satul Rujniţa este situat la o distanţă de 27 km de oraşul Ocniţa şi la 219 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituie 1307 oameni. Prima menţiune documentară a Rujniţei datează din 5 decembrie 1576. 

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.