Mergi spre compartimentul: Copiilor
29 octombrie 2015, 17:00 Copiilor views 6036
Academia Forţelor Aeriene din SUA oferă burse pentru moldoveni
29 octombrie 2015, 17:00 Copiilor views 6036

Academia Forţelor Aeriene din SUA oferă burse pentru moldoveni

Cetăţenii Republicii Moldova sunt invitaţi să participe la concursul de admitere la studii în Academia Forţelor Aeriene a SUA. Dosarele pot fi depuse la Direcţia management resurse umane (DMRU) a Ministerului Apărării până la data de 15 noiembrie.

Potrivit locotenent-colonelului Andrei Pascal din cadrul DMRU, criteriile de selectare a candidaţilor sunt următoarele: vârsta cuprinsă între 17 şi 23 de ani neîmpliniţi la data de 1 iulie 2016, absolvenţi de liceu, colegiu sau universitate.

Sursa citată a adăugat că o condiţie obligatorie o constituie cunoaşterea limbii engleze. Astfel, candidaţii vor susţine Testul de cunoaştere a limbii engleze TOEFL şi Testul de Aptitudini Şcolare (SAT) sau American College Test (ACT).

Totodată, candidaţii, care vor depune dosarele la Academia Forţelor Aeriene, vor susţine probe la pregătirea fizică.

Durata studiilor la instituţiile militare de învățământ superior din SUA este de patru ani, iar cheltuielile de şcolarizare sunt acoperite integral de guvernul american.

De menţionat că în prezent, în Academia Forţelor Aeriene din SUA studiază trei cetăţeni ai Republicii Moldova.

Sursa: trm.md

Cuvinte cheie:

studii , SUA , bursa

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1815
Populația:
340 locuitori

Ialpug este un sat din cadrul comunei Hîrtop, raionul Cimişlia. Localitatea se află la distanța de 34 km de orașul Cimișlia și la 57 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 340 de oameni. Satul Ialpug a fost menționat documentar în anul 1815.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.