|
Cînd începe admiterea în colegii şi şcolile profesionale
Admiterea în colegii şi şcolile profesionale pentru anul de studii 2015-2016 începe pe 16 iulie curent. Potrivit Ministerului Educaţiei, din totalul celor peste 20 de mii de locuri disponibile, aproape 14 mii sunt cu finanţare de la bugetul de stat.
Astfel, în colegii sunt disponibile peste 9000 de locuri, dintre care 4309 la buget, iar în şcolile profesionale – 11 mii de locuri, dintre peste 9000 cu finanţare din bugetul de stat.
Admiterea în colegii se va desfăşura până pe 8 august, iar rezultatele urmează să fie anunţate pe 10 august. Etapa a doua de selecţie pentru admitere va avea loc însă între 11 şi 13 august, iar rezultatele vor fi anunţate pe 15 august.
Totodată, a fost majorat şi numărul de locuri pentru instruirea la programul cu frecvenţă redusă – 240, cu 60 mai mult faţă de anul precedent. Cele mai multe locuri, 1161 la număr, au fost repartizate pentru medicina generală.
„În cazul colegiilor, candidaţii au dreptul să participe la concursul de admitere concomitent la trei specialităţi, în cadrul aceleiaşi instituţii de învăţământ, dar pot fi înmatriculaţi numai la o singură specialitate din cele pentru care au optat", a menţionat viceministrul Educaţiei, Loretta Handrabura.
Cât priveşte şcolilor profesionale, admiterea se va încheia pe 14 august, rezultatele fiind anunţate două zile mai târziu. În perioada 17-20 august va avea loc concursul repetat pentru locurile neacoperite, iar anunţarea rezultatelor finale se va face până pe 25 august.
Cele mai multe locuri la buget în cadrul şcolilor profesionale, 2475 la număr, au fost rezervate pentru domeniul construcţii. În acelaşi timp, 889 locuri au fost alocate pentru formarea bucătarilor, 840 – pentru meseria mecanic auto, iar 640 – pentru electrosudor montator.
O noutate în acest an este că a fost majorat numărul specialităţilor pentru care pot opta candidaţii. Este vorba despre 25 de meserii noi, şapte dintre care în construcţii, câte patru în agricultură şi transport şi câte trei în industrie şi servicii.
Printre noile meserii se numără mecanic auto, vopsitor auto, operator în sala de cazane, electromontor, cosmetician, coafor, lucrător pensiune turistică, cultivator de legume şi fructe, viticultor-vinificator, pomicultor, lăcătuş pentru reparaţia maşinilor agricole, constructor de acoperişuri, placator etc.
O altă noutate este că elevii care nu au absolvit gimnaziul, dar au atins vârsta de 16 ani, pot participa la concursul de admitere în şcolile profesionale. Candidaţii respectivi pot opta pentru meseriile cu durata de instruire de doi ani, în baza unui certificat de confirmare a studiilor urmate, eliberat de instituţia de învăţământ general în care şi-au făcut studiile.
Totodată, 30% din numărul total de locuri în colegii sunt rezervate pentru candidaţii din municipiile Chişinău şi Bălţi, iar 15% vor fi repartizate candidaţilor din familii defavorizate. La fel, în acest an absolvenţii şcolilor internat vor fi admişi la şcolile profesionale. De asemenea, la dispoziţia acestora au fost puse mai multe specialităţi: bucătar, cofetar, cusătoreasă, tâmplar, lemnar, apicultor, legumicultor etc.
Mai mult, în anul curent a fost rezervat un număr mai mare de locuri la meseriile propuse pentru instruirea duală – 340, faţă de 60 în anul trecut. În anul viitor de studii învăţământul dual va fi extins şi pentru alte meserii, în parteneriat cu alte întreprinderi din economia naţională.
Sursa:
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Cultura negativității
- Detail Garage este partenerul dumneavoastră profesional în detailing auto
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1806
- Populația:
- 2498 locuitori
Chiriet-Lunga este un sat şi comună din UTA Găgăuzia. Chiriet-Lunga este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 27 km de municipiul Comrat și la 113 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia constituia 2498 de oameni. Satul Chiriet-Lunga a fost menționat documentar în anul 1806.
Comentarii
(0)