Moldovenii sînt îndemnați să ajute Biserica din Padova
Foto: trm.md |
Biserica Naşterea Maicii Domnului din Padova, dar şi Asociaţia „Moldavi nel Veneto” îşi desfăşoară activităţile, graţie aportului enoriaşilor. Această biserică la care slujeşte părintele Vasile Şestovschi, originar din Republica Moldova, este într-o stare deplorabilă. De aceea, preotul apelează la cei care au bunăvoinţă - să ajute la reparaţia locaşului sfînt, relatează trm.md.
Cu resurse minime și efort maxim, preotul Vasile Șestovschi, președintele Asociației „Moldavi nel Veneto”, reușește să aducă bucurie celor care au nevoie de asemenea clipe. Preotul nu doar că aduce rugăciuni întru iertarea păcatelor enoriașilor, dar contribuie în mod direct la ajutorarea nevoiașilor și bătrînilor.
„Ne-am străduit să dăm o mînă de ajutor pentru cei orfani, pentru cei săraci. Chiar și Casa pentru Bătrîni din municipiul Chișinău o ajutăm cu ce este posibil. Ajutăm și școlile de copii orfani de la noi din țară. Am ajutat o familie numeroasă din raionul Fălești, căreia, cu ajutorul credincioșilor din Padova, la începutul cestui an, le-am procurat o casă”, spune preotul Vasile Șestovschi.
Mai mult, preotul organizează de sărbători mese pentru cei săraci. Gospodinele din Padova, dar și din alte orașe ale regiunii Veneto, vin în curtea bisericii cu bucate gătite. Mai apoi acestea sunt servite într-un cort micuț din curte, unde se desfășoară și alte rînduieli.
Biserica Nașterea Maicii Domnului mai organizează pelerinaje la alte biserici şi mănăstiri. Iar împreună cu biserica catolică, îi vizitează pe cei din penitenciare. Toate acestea se produc în baza unor resurse modeste oferite de creştinii moldoveni și italieni.
- Anunt imporntant pentru cetatenii R. Moldova din Israel legat de permisele de conducere
- Anunț important al Ambasadei Marii Britanii în Moldova
- Cum să renunți la cetățenia dublă?
- Guvernul organizează Tîrgul locurilor de muncă
- MAE își exprimă regretul profund în legătură cu decesul unei cetățence a țării noastre în urma atacu…
- O moldoveancă, ucisă în atacul terorist din Tel Aviv
- Chirurgii au creat o rețetă de supă pentru ca pacienții să slăbească înainte de operație
- Pe 2 noiembrie în Moldova va avea loc acțiunea ecologică anuală - Să ajutăm natura
- O operă de artă veche de aproximativ 900 de ani
- Proprietățile vindecătoare ale fructelor și frunzelor de dracilă
- Bunătatea este o calitate morală a omului
- A fost creată cea mai detaliată hartă în infraroșu a Căii Lactee
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1422
- Populația:
- 1583 locuitori
Criva este un sat şi comună din raionul Briceni. Criva este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Satul Criva este cel mai de vest punct a Republicii Moldova, situat în lunca rîului Prut, la hotarul a trei ţări Moldova – Ucraina – România, amplasat la o distanţă de 35 km de oraşul Briceni. Treitoriul satului este traversat de şoseaua şi calea ferată de importanţă naţională şi internaţională. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituie 1583 de oameni. Satul Criva este atestat documentar la 1422.
Comentarii
(0)