14 septembrie 2023, 10:30 Diaspora moldovenească views 1909
Anunț important pentru cetățenii Republicii Moldova în Rusia
14 septembrie 2023, 10:30 Diaspora moldovenească views 1909

Anunț important pentru cetățenii Republicii Moldova în Rusia

Ambasada Republicii Moldova în Federația Rusă a venit cu un anunț important pentru cetățenii Republicii Moldova aflați pe teritoriul Federației Ruse, recomandîndu-le să se abțină de la călătoria pe teritoriul Letoniei și Estoniei cu autoturisme înmatriculate în Federația Rusă.

Instituția diplomatică a informat că, în conformitate cu explicațiile Comisiei Europene și poziției organelor competente din Republica Letonia și Republica Estonia persoanelor care se deplasează cu autoturisme cu numere de înmatriculare rusești le este interzisă intrarea pe teritoriul Uniunii Europene prin punctele de trecere a frontierei între Letonia și Rusia, Estonia și Rusia.

Prin urmare, vehiculelor înmatriculate în Rusia le este interzisă intrarea în Uniunea Europeană prin punctele de trecere a frontierei letone și estone. Persoanele care conduc astfel de vehicule vor fi obligate să se întoarcă în Federația Rusă, iar în cazul în care refuză să se conformeze instrucțiunilor autorităților vamale, în conformitate cu legislația vamală a țărilor menționate, se poate lua decizia de a confisca vehiculul.

Potrivit precizărilor Comisiei Europene, automobilul înmatriculat în Federația Rusă este considerat drept import interzis în Uniunea Europeană. Cu toate acestea, este permisă întoarcerea din Uniunea Europeană în Federația Rusă cu autoturisme cu numere de înmatriculare rusești, cu condiția ca acestea să nu fie declarate ca mărfuri și să fie utilizate doar ca mijloc de transport.

Ambasada reamintește că anterior a fost introdusă interdicția privind trecerea frontierei Uniunii Europene de către camioanele înmatriculate în Federația Rusă.

Reieșind din cele menționate mai sus, Ambasada Republicii Moldova în Federația Rusă recomandă cetățenilor să se abțină de la deplasarea pe teritoriul Republicii Letonia și Republicii Estonia sau tranzitul acestor state cu vehicule înmatriculate în Federația Rusă.

În caz de situație de urgență, cetățenii Republicii Moldova pot contacta Ambasada Republicii Moldova în Federația Rusă la numărul de telefon: +7 929 964 9079 .

Sursa: noi.md

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1554
Populația:
3427 locuitori

Gura Bîcului este un sat şi comună din raionul Anenii Noi. Este amplasat la o distanță de 35 km de orașul Anenii Noi și la 67 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 3427 de oameni. Prima atestare documentară a satului (cu numele Davidova) datează din anul 1554.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.