Mergi spre compartimentul: Localitaţile Moldovei și diasporei
13 februarie 2017, 16:40 Diaspora moldovenească views 10340
Moldoveancă care inspiră tinerilor americani dragostea pentru muzică (Video)
13 februarie 2017, 16:40 Diaspora moldovenească views 10340

Moldoveancă care inspiră tinerilor americani dragostea pentru muzică (Video)

Are o experiență de peste două decenii în muzică, iar la 28 de ani a ajuns să-i învețe pe elevii americani vioara și să inspire noii generații de muzicieni talent și artistism. A terminat studiile superioare la una dintre cele mai prestigioase universități din lume, orașul Chicago, DePaul University. Este vorba despre tînăra solistă a Orchestei de Muzică simfonică, LOGOS, Ana Bivol, care duce faima Republicii Moldova în SUA.

Tînăra se mîndrește în continuare cu un parcurs muzical impresionant, iar talentul tinerei moldovence a fost remarcat și de către profesorii de la universitate.

A absolvit studiile la Liceul de Muzică „Ciprian Porumbescu", iar acum are fericita ocazie să predea vioara altor studenți americani. Circa 40 de elevi vor învăța măiestria muzicii în acest an de la tînăra și talentata artistă moldoveancă.

Deși la prima vedere, pedagogia pare a fi o profesie ușoară, Ana spune că depune mult efort pentru a-i învăța pe tineri acest instrument, care a determinat-o să și ajungă atît de departe. Este determinată și ambițioasă, iar aceste calități vrea să le transfere și studenților ei. La Logos Christian Academy School of Music, tînăra își pregătește studenții pentru diferite recitaluri și concursuri. Este apreciată pentru meritele și talentele sale.

Acum șapte ani, a susținut primul său concert în incinta Sălii cu Orgă, după absolvirea Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice, iar paralel, era angajată la Orchestra de Cameră a Teatrului National „Mihai Eminescu". Acum, visul ei american se realizează atît în societatea americană, cît și în cea moldovenească.

Chicago este marele oraș care adună toți muzicienii de top din lume, cu toate acestea, are un dor mare de casă, de aceea, evoluează deseori în ritmurile folclorului moldovenesc. Și cum publicul de moldoveni din Chicago are un dor mare pentru tradiții și folclor, Ana este solicitată deseori să cînte în cadrul formației "Artistic Group". Aici menține viu spiritul de acasă, ne povestește Ana Bivol.

Recent, Ana a dat curs unei inivtații de a susține și un proiect social pentru copiii cu nevoi speciale, Gallop-Moldova, unde a reușit să adune împeună cu alți artiști moldoveni din Chicago circa trei mii USD.

Tînăra violonistă este mîndră de turneele pe care le-a avut pînă la acest moment în multe orașe vestite din întreaga lume: Minsk, Almati, Astana, Kiev, Odessa, Baku, Yerevan, and Bișkek. De asemenea, a evoluat la Asambleea Generală ONU din New York și UNESCO în Paris.

Ana a îndrăgit muzica de la tatăl său, violonist în Orchestra Folclor și Maestru în Arte. Întotdeauna a visat să cînte pe marile scene. A învățat notele muzicale de mică, cînd mergea să-l audieze pe Andrei Bivol la Filarmonica Națională.

Muzica este o meserie, dar și un hobby pentru Ana Bivol, astfel că timpul său liber îi dedică muzicii populare și clasice. Este adepta ideii că talentul poate prinde contur doar prin muncă, iar această măiestrie trebuie menținută și dezvoltată zilnic pentru a obține performanțele dorite, a relatat Ana Bivol pentru Moldova Times.

Tînăra violonistă spune DA și face față mai multor provocări. Chiar dacă este demult plecată de acasă, promovează și valorifică ceea ce avem mai frumos – folclorul. Ar reveni acasă să susțină unele concerte cu aceeași ardoare și suflet pentru care au remarcat-o profesioniștii din lumea muzicii.

Sursa: moldovatimes.com

Cuvinte cheie:

diaspora , muzica , SUA

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1739
Populația:
3631 locuitori

Căplani este un sat şi comună din raionul Ştefan Vodă. Căplani este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 25 km de orașul Ștefan Vodă și la 138 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 3631 de oameni. Satul Căplani a fost menționat documentar în anul 1739.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.