|
Foto: tv7.md |
Migranţii moldoveni din Lituania vor beneficia de garanții sociale
Moldova şi Lituania au semnat, ieri, Acordul privind securitatea socială, care reglementează acordarea bilaterală a pensiilor, a ajutorului de deces şi a pensiilor de incapacitate de muncă.
Astfel, documentul prevede că moldovenii încadraţi în câmpul muncii în Lituania vor putea primi pensie calculată pentru perioada de cotizare realizată în acest stat.
Acordul semnat de Moldova şi Lituania este al unsprezecelea document privind securitatea socială, încheiat până în prezent de ţara noastră. Anterior, Executivul de la Chişinău a semnat Acorduri de securitate socială cu România, Luxemburg, Austria, Estonia,Cehia, Belgia, Polonia, Ungaria, Bulgaria şi Portugalia. În prezent, se duc negocieri cu Grecia, Italia, Spania şi se finalizează pregătirile pentru semnarea Acordului cu Turcia.
Fiecare stat contractant va achita partea de pensie calculată pentru perioada de muncă realizată pe teritoriul propriu şi o va transfera beneficiarului în statul lui de domiciliu.
Acordul şi Aranjamentul Administrativ vor intra în vigoare conform procedurii, în a treizecea zi din data în care a avut loc schimbul instrumentelor de ratificare.
Sursa:
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Detail Garage este partenerul dumneavoastră profesional în detailing auto
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Machu Picchu și enigmele sale (+Foto)
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1864
- Populația:
- 3111 locuitori
Satul Costuleni este un sat și comună din raionul Ungheni. Costuleni este unicul sat din comuna cu același nume. Este amplasat la o distanţă de 18 km de oraşul Ungheni şi la circa 100 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituie 3111 oameni. Satul Costuleni a fost întemeiat în anul 1864.
Comentarii
(0)