Sfinte relicve la Mănăstirea Hîncu
Mănăstirea Hîncu va găzdui timp de o lună moaştele Sfinţilor Vasile cel Mare, Grigore Teologul, Ioan Gură de Aur şi ale Mucenicilor Bonifatie şi Haralambie, informează trm.md. Este pentru prima dată cînd aceste moaşte sînt aduse în Moldova pentru a fi venerate de credincioşi.
Creştinii care au venit să se închine la moaştele Ierarhilor Vasile cel Mare, Grigore Teologul, Ioan Gură de Aur şi ale Sfinţilor Mucenici Bonifatie şi Haralambie spun că s-au rugat pentru sănătatea şi bunăstarea familiilor lor. Oamenii zic că se închină moaştelor spre purificarea sufletului, curăţarea de păcate şi pentru a-şi îndeplini dorinţele.
Cei suferinzi s-au rugat la racla Sfîntului Vasile cel Mare, deoarece, potrivit preoţilor, moaştele lui fac minuni şi vindecă boli grele.
Arhimandritul Pavel Tabacari, duhovnic la Mănăstirea Hîncu, spune că prin rugăciunile către Sfîntul Ierarh Vasile cel Mare, „cel care a căpătat o putere nemaipomenit de mare de la Dumnezeu, oamenii se izbăvesc de duhurile necurate, precum şi de boli incurabile”. Potrivit preoților, Sfîntul Mucenic Haralambie apără de stihiile naturii şi este dătător de belşug, iar Sfîntul Mucenic Bonifatie tămăduieşte de viciul beţiei.
Moaştele Sfinţilor Vasile cel Mare, Grigore Teologul, Ioan Gură de Aur şi ale Mucenicilor Bonifatie şi Haralambie se vor afla la Mănăstirea Hîncu pînă pe 15 mai.
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Detail Garage este partenerul dumneavoastră profesional în detailing auto
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Machu Picchu și enigmele sale (+Foto)
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1654
- Populația:
- 982 locuitori
Podgoreni este un sat şi comună din raionul Orhei. Podgoreni este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 20 km de orașul Orhei și la 66 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 982 de oameni. Satul Podgoreni a fost menționat documentar în anul 1654.
Comentarii
(0)