|
Thailanda a înăsprit sancțiunile pentru acei care încalcă regulile de imigrare
Ministerul Afacerilor Interne al Thailandei introduce norme mai stricte privind contravenienții regimului de vize.
Din data de 20 martie 2016 pe străinii, care au depășit termenul de ședere în țară, permis de viză (așa-numitul overstey), îi așteaptă o amendă și interdicția de intrare repetată în Regat.
Interdicția maximă de intrare în Thailanda - 10 ani
Potrivit noilor reguli, cetățenii străini care au depășit perioada de ședere în țară, permise de viză, dar care au comunicat acest lucru autorităților de imigrare la un punct de control și care au plecat din Thailanda înainte de 20 martie vor trebui să achite o amendă de 500 bahți pentru fiecare zi de ședere ilegală (valoarea maximă a amenzii − 20 de mii bahți, puțin mai mult de 40 de mii de ruble.
Pedeapsa pentru acei care au încălcat regimul de vize, dar nu au părăsit Thailanda pînă la data de 20 martie va fi mai severă: pe lîngă amendă îi așteaptă și interdicția de intrare în țară. După cum aflăm de pe site-ul web al Biroului de Imigrare din Thailanda, pentru acei care se vor preda autorităților deja după 20 martie, interdicția maximă de intrare în Thailanda va fi de 10 ani.
Dacă termenul overstey e mai mic de 90 de zile, interdicția de intrare va fi de 1 an, din data deportării.
Dacă termenul overstey e mai mare de un an, interdicția de intrare va fi aplicată pentru 3 ani. Acelora care au încălcat termenul de ședere timp de 3 ani, li se va aplica interdicția pentru 5 ani. În cele din urmă, overstey timp de cinci ani va duce la aplicarea interdicției de intrare pentru 10 ani.
Pedeapsa pentru acei care vor încălca regimul de vize și pe care autoritățile de imigrare din Thailanda îi vor depista după data de 20 martie vor fi chiar mai stricte. Overstey pe parcursul anului (exact) sau mai puțin va fi pasibil cu o interdicție de intrare pentru 5 ani, iar tot ce depășește acest termen - interzicerea intrării în țară pentru 10 ani din ziua deportării.
Interdicția privind intrarea nu va fi aplicată în calitate de pedeapsă acelor străini care reușesc să părăsească Thailanda pînă pe data de 20 martie, precum și persoanelor care nu au atins vîrsta de 18 ani.
"Dacă ați depășit deja perioada permisă de ședere în momentul intrării în vigoare a noilor norme (20 martie), vă puteți preda la punctul de control (terestru, maritim sau aeroport), se spune în comunicatul Biroului de Imigrare a Thailandei. − Înainte de a părăsi Thailanda, va trebui să achitați o amendă de 500 de bahți pe zi, dar nu mai mult de 20.000 bahți".
Vă reamintim, că deținătorii pașapoartelor rusești au dreptul să intre în Thailanda fără viză pentru o perioadă de pînă la 30 de zile, un număr nelimitat de ori. Pentru această perioadă valabilitatea pașaportului trebuie să fie de cel puțin 6 luni de la data intrării. De asemenea, ei pot primi o viză turistică în Thailanda, cu o intrare sau două, cu dreptul de a intra în țară timp de 3 sau 6 luni de la data eliberării și să se afle în țară pînă la 60 de zile (la fiecare intrare - în cazul în care viza e pentru două intrări).
Din data de 13 noiembrie 2015 Thailanda eliberează vize multiple de jumătate de an (perioada de ședere nu trebuie să depășească 60 de zile la fiecare intrare).
- Anunt imporntant pentru cetatenii R. Moldova din Israel legat de permisele de conducere
- Anunț important al Ambasadei Marii Britanii în Moldova
- Cum să renunți la cetățenia dublă?
- Guvernul organizează Tîrgul locurilor de muncă
- MAE își exprimă regretul profund în legătură cu decesul unei cetățence a țării noastre în urma atacu…
- O moldoveancă, ucisă în atacul terorist din Tel Aviv
- Peste o sută de tineri au participat la Jocurile Curate, curățînd rezervația Orheiul Vechi
- Chirurgii au creat o rețetă de supă pentru ca pacienții să slăbească înainte de operație
- Pe 2 noiembrie în Moldova va avea loc acțiunea ecologică anuală - Să ajutăm natura
- O operă de artă veche de aproximativ 900 de ani
- Proprietățile vindecătoare ale fructelor și frunzelor de dracilă
- Bunătatea este o calitate morală a omului
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1921
- Populația:
- 424 locuitori
Hîrtop este un sat din cadrul comunei Albota de Jos, raionul Taraclia. Localitatea se află la distanța de 21 km de orașul Taraclia și la 150 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 424 de locuitori. Satul Hîrtop a fost întemeiat în anul 1921.
Comentarii
(0)