Mergi spre compartimentul: Natura şi turismul
18 februarie 2016, 09:58 Natura şi turismul views 6758
Specialiștii îi atenționează pe agricultori
18 februarie 2016, 09:58 Natura şi turismul views 6758

Specialiștii îi atenționează pe agricultori

Agricultorii din satul Dobrogea, raionul Sângerei, au început lucrările de primăvară, asta chiar dacă în calendar e abia luna februarie. Oamenii susţin că temperaturile sunt potrivite pentru prelucrarea pământului, iar specialiştii le recomandă să nu se grăbească.

"A venit primăvara, cred că deja va fi ca primăvara. Ne-am uitat pe internet, va fi vreme caldă, îngheţuri nu vor mai fi, deci putem lucra", a spus unul dintre lucrători.

De obicei, agricultorii ies să muncească în câmp la sfârşitul lui martie. Pentru că săptămâna aceasta au fost înregistrate până la 20 de grade Celsius, oamenii au decis să înceapă lucrările mai devreme.

"Greblăm frunzele uscate din preajma plantelor ca ele să poată să se se dezvolte, muncim."

"Am început să rasădim trandafirii. Cei care au plantaţii de zmeură au început să răsădească plante noi. Sunt ani când în martie este zăpadă şi nu putem lucra, acum însă am ieşit în câmp pentru că vremea ne permite, solul s-a uscat."

Specialiştii atenţionează fermierii că lucrările agricole din această perioadă ar putea dăuna plantelor, în cazul în care vor fi îngheţuri.

"Dacă merge vorba despre cultura de toamnă, orz și grâu sau rapița, temperaturile acestea merg în plus. Plantele încep acum vegetația, ele pierd rezistența la temperaturi scăzute de două trei ori. Pericol este mai mult de 50 de procente. Alte lucrări, curățirea la vița-de-vie în zona nordului, la solul de masă, n-ar trebui să se grăbească, deoarece nu se știe ce va fi în luna martie. S-a început dezvoltarea și ea merge destul de rapid", susține Mihail Bromschii, şeful secţiei din cadrul Institutului de Cercetări pentru Culturile de Câmp.

Potrivit meteorologilor, până la sfârşitul acestei săptămâni vor fi înregistrate până la 15 grade Celsius, iar în nordul ţării ar putea fi lapoviţă.

Sursa: www.publika.md

Cuvinte cheie:

natura , agricultura , fermieri

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:

Populația:
1105 locuitori

Slobozia-Şirăuţi este un sat şi comună din raionul Briceni. Slobozia-Şirăuţi este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituie 1105 oameni. 

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.