Mergi spre compartimentul: Natura şi turismul
05 august 2015, 15:01 Natura şi turismul views 8609
Turiştii moldoveni aleg să se odihnească în România şi Bulgaria, în defavoarea Ucrainei
05 august 2015, 15:01 Natura şi turismul views 8609

Turiştii moldoveni aleg să se odihnească în România şi Bulgaria, în defavoarea Ucrainei

Operatorii turistici din Republica Moldova au sistat vînzarea foilor turistice pentru Crimeea sau alte destinaţii din Ucraina. Printre turişti, tot mai solicitate devin statele din Uniunea Europeană, transmite IPN cu referire la directorul Agenţiei Turismului, Nicolae Platon.

„Acest fapt are legătură cu conflictul din estul Ucrainei, dar totuşi oamenii continuă să se deplaseze la staţiunile ucrainene de sine stătător", a declarat Nicolae Platon.

Directorul agenţiei a menţionat că se constată că majoritatea turiştilor moldoveni care se odihneau în Crimeea, în jur de 7-10 mii de oameni, în acest an au optat pentru bilete de odihnă în România şi Bulgaria. „Ca şi preţ aceste bilete turistice sînt similare celor pentru Crimeea, adică costul pentru 7-8 zile este de 250 de euro pentru o persoană. Optînd pentru odihna în România şi Bulgaria, conaţionalii noştri de obicei preferă variante bugetare, adică hoteluri de 2-3 stele", a mai spus directorul Agenţiei Turismului.

Acesta a menţionat că, dacă în anul 2014 în Bulgaria s-au odihnit peste 60 de mii de turişti moldoveni, iar în România – peste 18 mii, anul acesta atractivitatea pentru destinaţiile respective a crescut . Odată cu abolirea regimului de vize în UE, a sporit atractivitatea şi pentru alte state europene, cum ar fi Grecia, Cehia, Spania etc.

Potrivit lui Nicole Platon, în topul ţărilor preferate de moldoveni rămîne Turcia, unde anual se odihnesc în jur de 60 de mii de cetăţeni ai Republicii Moldova. „Circa 80% din turiştii moldoveni se odihnesc în Turcia, alegînd hoteluri de 5 stele, cu opţiunea „totul inclus", iar pentru aceasta achită între 450 şi o 1000 de euro", a notat Platon.

Directorul agenţiei a mai spus că anual prin intermediul agenţiilor de turism la odihnă peste hotare pleacă peste 180 de mii moldoveni. Suplimentar, foarte mulţi turişti moldoveni pleacă la odihnă, în mod special în UE, de sine stătător, fără a apela la serviciile agenţiilor turistice.

Proiectul moldovenii.md reamintește despre realizarea sondajului despre vacanța de vară2015, și anume:

Unde vă veţi petrece vacanța de vară 2015?

Conform rezultatelor înregistrate pînă în prezent:

- 5% nu știu

- 31% nu au vacanţă de vară

- 33% vor pleca în străinătate iar 29 % dintre participanți vor petrece vacanța în Republica Moldova

Sondajul rămîne activ pentru publicul interesat.

Totodată, reamintim că informații exhaustive despre zonele geografice ale Moldovei, rezervațiileresursele acvaticeflora și fauna Moldoveiturismul în Moldova,localitățile Moldovei și diasporei pot fi vizualizate la compartimentul NATURA și TURISMUL al proiectului moldovenii.md.

Sursa: ipn.md

Cuvinte cheie:

turism , moldovenii , Ucraina , Bulgaria , Romania , statistica

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1437
Populația:
2792 locuitori

Sculeni este un sat şi comună din raionul Ungheni. Din componenţa comunei fac parte localităţile Blindești, Floreni, Gherman și Sculeni. Localitatea se află la distanța de 24 km de orașul Ungheni și la 130 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 2792 de oameni. Satul Sculeni a fost menționat documentar în anul 1437.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.