Mergi spre compartimentul: Cinematografia
25 august 2022, 09:30 Cinematografia views 1626
Un film creat de o echipă din Moldova a obținut premiul la Festivalul de Film de la Sarajevo
Foto: diez.md
25 august 2022, 09:30 Cinematografia views 1626

Un film creat de o echipă din Moldova a obținut premiul la Festivalul de Film de la Sarajevo

O echipă din Moldova a participat la Sarajevo Film Festival’s 2022, cu proiectul The Poor Dove (Blestemul Mariei Drăgan), unde au obținut premiul Pack&Pitch. The Poor Dove este primul proiect din Moldova care a cîștigat premiul dat.

Producătorul Ștefan Nahaba ne-a spus că acest premiu le va permite să participe automat anul viitor la CineLink, care face parte din cadrul aceluiași festival din Sarajevo.

Piața de coproducțieCineLinkprezintă cele mai promițătoare proiecte regionale de lungmetraj din Europa de Sud-Este aflate în faza de dezvoltare și finanțare. CineLink oferă fonduri de premiere în valoare totală de peste 160 000 de euro și stimulează un palmares impresionant de proiecte să ajungă la recunoaștere internațională.

Din echipa proiectului The Poor Dove fac parte: regizorul și scenaristul Călin Laur, Max Cîrlan, Victoria Chirilov, producătorul Ștefan Nahaba.

Călin Laur (regizor și producător) a reprezentat filmul la Pack&Pitch, casa de producție fiind Racketa Production.

Filmul a fost finanțat de stat pentru etapa de dezvoltare prin intermediul Centrului Național al Cinematografiei (CNC). Producția filmului este planificata pentru anul 2023.

Călin Laur este și regizorul serialului Lost in Moldova.

Proiectul cinematografic The Poor Dove (Blestemul Mariei Drăgan) spune povestea Mariei Drăgan, care a fost descoperită cîntînd într-un cîmp de roșii într-un colhoz. Filmul povestește ascensiunea acesteia, dar și momente mai puțin plăcute.

În 2021, echipa a participat la Transilvania International Film Festival, unde a obținut premiul de dezvoltare Transilvania Pitch Stop, în valoare de 7 000 de euro.

Despre Maria Drăgan

Maria Drăgan s-a născut la 23 august 1947 în satul Bălăurești, raionul Nisporeni. Maria era mezina familiei cu șase copii a lui Anastas și a Alexandrei Drăgan. După absolvirea școlii medii din sat (opt clase), studiază un an la Școala medie de muzică „Ștefan Neaga” din Chișinău (1964-1965). Aici este descoperită și apreciată de Isidor Burdin, violonist, compozitor și conducătorul artistic al ansamblului de tineri din cadrul școlii.

Se bucură de succes în Ungaria, la Festivalul de artă al RSS Moldovenești (1971), unde este distinsă cu Premiul special. În perioada 1975-1976, este solistă a Orchestrei „Lăutarii” a Filarmonicii de Stat din Chișinău. De-a lungul carierei artistice, a întreprins numeroase turnee în URSS.

Maria Drăgan a suferit de tuberculoză, boală care i-a pricinuit și moartea. Se stinge prematur din viață în satul natal la vîrsta de 39 de ani.

Sursa: diez.md

Cuvinte cheie:

film , Moldova , distinctie , festivalul de film

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1639
Populația:
1240 locuitori

Hristici este un sat şi comună din raionul Soroca. Hristici este unicul sat din comuna cu acelaşi nume, la distanța de 11 km de orașul Soroca și la 163 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1240 de oameni. Satul Hristici a fost menționat documentar în anul 1639.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.