|
Cele mai cunoscute opere ale Muzeului Prado din Madrid sunt prezentate la Muzeul Național de Istorie
La Muzeul Național de Istorie a Moldovei a fost deschisă astăzi expoziția în aer liber „Muzeul Prado iese în stradă". Evenimentul este organizat de Ambasada Spaniei la București, în colaborare cu Muzeul Național Prado din Madrid și cu sprijinul instituției gazdă și al Consulatului Onorific al Spaniei la Chișinău.
Vizitatorii vor avea ocazia să admire 22 dintre cele mai reprezentative opere ale Muzeului Prado, una dintre principalele instituții culturale ale Spaniei şi unul dintre cele mai importante muzee din lume.
Expoziția își propune să scoată arta în stradă și să o apropie de public cu ajutorul unor reproduceri, prezentate la o scară de 1:1, ale unor capodopere semnate de Goya, Velázquez, Rubens, Botticelli, Rembrandt sau Hieronymus Bosch, oferind privitorilor o experiență similară unei vizite reale chiar la Muzeul Prado. Aceasta a fost prezentată anterior în numeroase orașe din America Centrală și de Sud, Filipine, SUA, Spania și România și ne invită la un periplu prin vastele colecții de pictură găzduite de Muzeul Prado, oferind o imagine cuprinzătoare asupra picturii europene de la începutul secolului al XII-lea pînă în primii ani ai secolului al XX-lea.
Expoziția va fi deschisă pînă la 31 iulie.
Totodată, pe parcursul lunii iulie, cinefilii se vor putea bucura de nouă filme spaniole, grupate în scurte cicluri tematice: filme de comedie, clasice, filme regizate de femei, drame şi de animație. Peliculele dispun de subtitrare în limba romînă și vor putea fi urmărite în perioada 3-31 iulie 2021, în fiecare zi de week-end, începînd cu orele 21:00, în curtea Muzeului Național de Istorie a Moldovei. Accesul publicului va fi gratuit, în limita locurilor disponibile și cu respectarea normelor de protecție și distanțare socială.
Sursa:
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Cultura negativității
- Detail Garage este partenerul dumneavoastră profesional în detailing auto
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1436
- Populația:
- 4103 locuitori
Mașcăuți este un sat şi comună din raionul Criuleni. Localitatea se află pe malul drept al rîului Răut la distanța de 15 km de orașul Criuleni și la 58 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului Mașcăuți constituia 4 103 oameni. Satul Mașcăuți a fost atestat documentar în anul 1436.
Comentarii
(0)