|
Viziunea unică asupra originii culturii naționale (Foto, Video)
Regizorul Iacob Burghiu, în filmul său documentar de diplomă "Colinda", a prezentat o viziune proaspătă asupra tainelor seculare și tradițiilor profunde ale conștiinței, ființei și creativității populare și a arătat o viziune unică asupra originilor culturii naționale.
Despre aceasta a scris în articolul său, cunoscutul actor și regizor Beno Axionov, povestind despre istoria întîlnirii cu Iacob Burghiu, prin intermediul prietenului său, scriitorul, dramaturgul, traducătorul, jurnalistul, criticul de teatru, pedagogul Vadim Rijcovschi, transmite Noi.md.
”Prin anul 1967, el a venit la o repetiție de-a mea cu un tovarăș nou și l-a prezentat: ”Iacob Burghiu - actor, scriitor începător, în prezent – student la facultatea de regie a Institutului unional de cinematografie (atelierul lui Igor Talanchin)”. Spiritual, parcă din altă lume, capabil să asculte și să cugete original, în scurt timp Iacob a devenit pentru noi Iașa. Într-o seară Vadim m-a telefonat și mi-a spus că într-o sală de cinema a televiziunii moldovenești va fi demonstrat documentarul ”Colinda” – lucrarea de diplomă a lui Iașa. ”Este uimitor, - striga el entuziasmat în receptor, - este o viziune proaspătă asupra tainelor seculare și tradițiilor profunde ale conștiinței, traiului și creației populare. Trebuie neapărat să vezi asta!”, își amintește Beno Axionov cuvintele prietenului său vestit.
”Dar conducerea de sus avea altă părere – ”acest film este un ecou al naționalismului burghez și trebuie să decidem dacă acest regizor mai poate profesa”. Vadim a fost unul dintre puținii care l-au apărat de regizor și s-a pronunțat împotriva acuzării de naționalism a autorului, a demonstrat că artistul are dreptul la propria viziune unică a izvoarelor culturii naționale. Iașa a fost lăsat în pace, ceea ce părea aproape o victorie”, a subliniat Beno Axionov.
Notă:
Filmul "Colinda" a fost înregistrat la studioul "Telefilm-Chișinău" în 1969 și a fost lucrarea de diplomă a regizorului Iacob Burghiu în timpul studiilor la facultatea de regie al Institutului de cinematografie (VGIK) din Moscova, atelierul lui Igor Talankin. Filmările au avut loc în regiunea Cernăuți, cu participarea unui singur actor profesionist, în rest în film s-au filmat locuitorii băștinași. Operatorul - Ivan Pozdneakov.
După terminarea filmului și prima prezentare, pelicula a fost interzisă și nu a avut acces pe ecrane timp de 20 de ani.
Pe 3 iulie, Iacob Burghiu ar fi împlinit 79 de ani.
Sursa:
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Detail Garage este partenerul dumneavoastră profesional în detailing auto
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Machu Picchu și enigmele sale (+Foto)
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1942
- Populația:
- 2 locuitori
Frumuşica Nouă este un sat din cadrul comunei Frumuşica, raionul Floreşti. Localitatea se află la distanța de 21 km de orașul Florești și la 149 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 2 oameni. Cătunul Frumuşica Nouă a fost înființat în anul 1942.
Comentarii
(0)