Spre compartiment: Cultura
16 mai 2017, 15:40 Cultura views 7683
Programul Nopţii Europene a Muzeelor
16 mai 2017, 15:40 Cultura views 7683

Programul Nopţii Europene a Muzeelor

Noaptea Europeană a Muzeelor a fost iniţiată în anul 2005 de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa. În prezent evenimentul este patronat de Consiliul Europei, de UNESCO şi de Consiliul Internaţional al Muzeelor. Acesta este un eveniment european de succes desfăşurat la nivel internaţional şi aflat anul acesta la a 13-a ediţie. Mii de muzee şi instituţii culturale din 30 de ţări europene îşi deschid uşile în aceeaşi noapte, iar milioane de europeni sărbătoresc cultura ieşind pe străzi în aceeaşi noapte, însoţiţi de prieteni şi familii.

În acest context, Muzeul Naţional de Artă al Moldovei a elaborat un vast program cultural, care va începe la ora 18.00 şi va dura până la 00.00, oferind, astfel, vizitatorilor posibilitatea de a cunoaşte patrimoniul cultural naţional şi de a participa la diverse activităţi cultural-educaţionale.

În ziua de 20 mai Muzeul Naţional de Artă al Moldovei va lucra în regim de gratuitate pentru toate categoriile de vizitatori.

Programul Nopţii Europene a Muzeelor la MNAM va include:

1. Vizitarea expoziției permanente de Artă Universală şi a expozițiilor temporare: Bienala Internațională de Pictură Chișinău 2017, Mater Materia, gravură şi experiment şi Simpozionul Naţional de Artă Lepşa 2016
2. Recitaluri de muzică clasică susţinute de elevii de la Liceul Republican de muzică S. Rahmaninov, de studenții de la Centrul de Excelenţă în Educaţie artistică Ştefan Neaga şi de la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, 18.30-23.30
3. Recital de muzică susţinut de interpretul Paşa Parfeni 19.00-19.20(sala mare)
4. Recital de muzică clasică la ţambal susţint de Alexandru Cioroi 19.00-19.30(sala cu balcon)
5. Recital de muzică clasică susținut de cuartetul Select Strings Quartet, 20.00-20.45
( sala cu balcon)
6. Recital de muzică susţinut de ansamblul de acordeonişti Concertino, 21.00-21.45 (sala mare)
7. Recital de muzică clasică susținut de cuartetul Century, 22.00-23.00 (sala cu balcon)
8. O oră de dans cu participarea clubului de dans istoric КРИТ. Masterclass. 22.00-23.00 (sala mare)
9. Ateliere de desen pentru copii și adulți, 18.30-23.30
10. Jocuri pentru copii Descoperă comorile Muzeului Național de Artă al Moldovei, 18.00-23.30
11. Realizarea schiţelor portret în creion, cărbune, sanguină, pastel a vizitatorilor doritori de a vi portretizaţi( studenţi de la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice).

Sursa: timpul.md

Cuvinte cheie:

muzeu , cultura , Chisinau

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1785
Populația:
814 locuitori

Fuzăuca este un sat şi comună din raionul Șoldăneşti. Fuzăuca este unicul sat din comuna cu acelaşi nume, situat la o distanță de 17 km de orașul Șoldănești și la 108 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004 populaţia satului constituia 814 oameni. Prima menţiune documentară a satului Fuzăuca datează din anul 1785.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.