Expoziţie omagială la Florenţa, consacrată lui Niccolo Machiavelli
Foto: antena3.ro |
"Principele", de Niccolo Machiavelli, tratatul considerat actul de naştere al ştiinţelor politice, va împlini, pe 10 decembrie, 500 de ani de cînd a fost terminat, prilej cu care Biblioteca Naţională din Florenţa va organiza o expoziţie omagială, informează AFP, citată de Mediafax.
Machiavelli (1469-1527), diplomat şi filosof politic, a avut nevoie de zece luni pentru a termina de scris "Principele", eveniment care s-a petrecut pe 10 decembrie 1513, după cum reiese dintr-o scrisoare pe care autorul i-a trimis-o prietenului său Francesco Vettori.
"Principele" a avut un succes instantaneu, fiind, alături de "Pinocchio" a lui Carlo Collodi, cartea italiană cea mai tradusă în toată lumea, a precizat Valdo Spini, preşedintele comitetului florentin pentru evenimentele de sărbătorire a celor 500 de ani.
Astfel, între între 10 decembrie 2013 şi 22 februarie 2014, Biblioteca Naţională Centrală din Florenţa va găzdui expoziţia "La via al «Principe»: Niccolo Machiavelli da Firenze a San Casciano" ("Drumul către «Principele»: Niccolo Machiavelli, de la Florenţa la San Casciano", care retrasează geneza tratatului scris de filosoful florentin şi contextul umanismului italian.
Organizatorii speră ca expoziţia să dezmintă „stereotipul machiavelismului, răspîndit pe larg în Italia şi în lume, potrivit căruia viclenia, duplicitatea şi oportunismul sunt trăsăturile caracteristice ale italienilor".
Niccolo Machiavelli a fost membru al unei familii nobile din Florenţa, iar după ce şi-a terminat studiile de drept, a devenit secretar al cancelariei în timpul celei de-a doua republici florentine (1494-1512), guvernată de Girolamo Savonarola, pentru care a efectuat mai multe misiuni diplomatice.
După întoarcerea familiei de Medici la putere, este capturat pentru complot şi torturat, dar nu mărturiseşte nimic, apoi este exilat în San Casciano.
În timpul exilului a scris "Principele", o lucrare care reprezintă „rodul experienţei sale şi al reflecţiilor survenite în timpul activităţii de diplomat", a afirmat Valdo Spini.
În cadrul expoziţiei de la Florenţa vor putea fi admirate în jur de 90 de documente şi manuscrise semnate de Machiavelli, printre manuscrisul "Artei războiului", scrisori în limbaj cifrat, dar şi portrete şi picturi din secolele al XV-lea şi al XVI-lea, a dezvăluit Silvia Alessandri, director adjunct al Bibliotecii Naţionale din Florenţa.
Sursa:
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Detail Garage este partenerul dumneavoastră profesional în detailing auto
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Machu Picchu și enigmele sale (+Foto)
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Oraș
- Prima atestare:
- 1502
- Populația:
- 35488 locuitori
Cahul este un oraş din Republica Moldova, centrul administrativ al raionului Cahul. Amplasat în Cîmpia Prutului, la frontiera cu România, oraşul Cahul este situat la 175 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia oraşului constituie 35488 oameni. Localitatea este menţionată documentar în 1502 cu numele Şcheia. Mai târziu denumirea aşezării se schimbă în Frumoasa, iar prin decretul ţarului Rusiei, Nicolai I, din 1835, i se conferă statutul de oraş şi reşedinţă de judeţ cu numele Cahul.
Comentarii
(0)