11 aprilie 2024, 16:00 Istoria 1414

Contradicțiile și ciocnirile istoriei. Principiul dreptății. Argentina și războiul iugoslav. Partea 1

Omul mereu caută dreptate – fără ea, viața și faptele sale își pierd orice sens. Însă în politica mare – fie că vorbim despre istoria antică sau despre evenimente recente – funcționează cu totul alte noțiuni.

Istoria uimește prin nedreptatea care străpunge întregul proces istoric. Să ne amintim de invazia lui Alexandru Macedon în Iranul zoroastrian. Arderea capitalei și a bibliotecii. Incendierea uimitoarei scripturi sacre a lumi antice - Avesta, scrisă cu aur pe 12 mii de piei de bou. Incinerarea magilor și distrugerea templelor zoroastriene. Să ne amintim de nimicirea Imperiului Bizantin la 29 mai,1453, de căderea Constantinopolului după două luni de rezistență. Bizantinii s-au ținut din răsputeri, s-au opus superiorității numerice și de arme a hoardei turcești. Constantinopol a fost asediat decenii în șir, iar preoții în acest răstimp discutau pe cine să considere eretic, și nu observau tragedia țării care simboliza esența și istoria lumii creștine.

La fel și francezii, și englezii. Bizanțul avea nevoie de ajutorul statelor frățești și a popoarelor creștine, iar ei un secol întreg au luptat cu înverșunare pentru interesele tronurilor și ale regilor, și imediat după căderea Constantinopolului au pus capăt acestui război dezgustător. Doar Republica Genoveză și-a trimis ostașii și cavalerii să sprijine Bizanțul. Toți ceilalți au încremenit într-o tăcere surdă, dar cunoaștem că uneori tăcerea este o formă a trădării.

Să ne amintim de divizarea Commonwealth-ului polonez-lituanian (uniunea Poloniei și Lituaniei) și de nimicirea acestui stat. Divizare făcută sub privirile întregii lumi civilizate, și asta după ce armata poloneză -lituaniană a salvat lumea creștină, zdrobind turcii în apropiere de Viena.

Să ne amintim de anul 1939, începutul Războiului al doilea mondial, de armata poloneză disperată, care aștepta ajutorul Franței și al Britaniei, însă ele nu i-au acordat un sprijin real. Acum se spune, că Polonia a căzut la 17 septembrie. Nu este adevărat: bazele militare s-au împotrivit un timp foarte îndelungat. De exemplu, Westerplatte a așteptat sosirea flotei britanice pînă la 24 octombrie, însă aceasta n-a mai sosit.

Există multe asemenea fapte de nedreptate istorică. Acest lucru este evident mai ales în momentele de responsabilitate și evenimentele militare și istorice. Hiroshima și Nagasaki sunt un exemplu clar în acest sens.

În etică există noțiunea de dreptate, esența căreia este una dintre virtuțile umane. Dreptatea este concordanța dintre faptă și răsplată. În filozofia Orientului antic și a Greciei antice, dreptatea era privită ca un principiu intern al existenței naturii, ca ordine fizică, cosmică, reflectată în ordinea socială. În dreptul roman dreptatea (iustitia) este tălmăcită ca o categorie subiectivă, anume ca «o voință constantă și neclintită de a da fiecăruia dreptul lui». Dreptatea trebuie să fie prezentă și în mediul social între oameni, și între națiuni și popoare. Mai ales în relațiile reciproce ale statelor, și pe timp de pace , și pe timp de război, însă bombardarea Varșoviei și a Dresdei, a Pearl Harborului și Belgradului, nu demonstrează acest lucru. Deja de multe secole omul acceptă nedreptatea, și în pace și în război, iar vocea celui care apelează la dreptate este un glas care strigă în deșert. În Biblie găsim îndemnul la această virtute: „Fericiți cei înfometați de dreptate” (Matei 5:6). Și, de asemenea, la Zoroastru, Platon, Toma d'Aquino, Schopenhauer și Kant.

Continuarea articolului citiți pe noi.md.