|
A fost lansată „Istoria Moldovei” în trei volume (Video)
Lucrarea fundamentală „Istoria Moldovei" în trei volume a fost lansată în ajunul aniversării a 25-a a independenței Republicii Moldova.
Mulți istorici deja au calificat lucrarea drept cel mai important eveniment din știința moldovenească din ultimii 25 de ani. Asupra lucrării s-a muncit circa un an și jumătate, informează NOI.md.
Lansarea cărții a avut loc astăzi, 25 august, și a fost susținută de mai mulți cunoscuți istorici autohtoni, dar și de liderul PSRM, Igor Dodon. Politicianul a menționat că lansarea cărții anume în acest moment nu are nicio legătură cu vizita premierului român, Dacian Cioloș, care a sosit în Moldova miercuri, 24 august. „Nu trebuie de politizat acest eveniment. Atunci cînd savanții munceau asupra cărții, ei nu aveau de unde ști că anume în această zi în Moldova va veni premierul României. Munca asupra «Istoriei Moldovei» a început după ce noi am inițiat, în anul 2011, campania «Iubesc Moldova», în cadrul căreia am reușit să susținem o mulțime de proiecte importante", a declarat Dodon.
Președintele PSRM a subliniat că publicarea unei asemenea lucrări importante este necesară pentru orice stat interesat să-și păstreze suveranitatea și independența. „Istoria este parte indispensabilă a unei societăți civilizate. Cu părere de rău, în ultimii 25 de ani, autoritățile Moldovei nu au fost interesate într-o apreciere obiectivă a istoriei multiseculare moldovenești. Această lucrare ne va ajuta să privim obiectiv la identitatea moldovenilor, lupta pentru independență, dar și asupra eroicelor și tragicelor încercări prin care a trecut poporul nostru", a spus socialistul.
Istoricul Piotr Șornicov a menționat că această carte nu este prima lucrare istorică după proclamarea independenței, însă publicațiile precedente cedează semnificativ acestor trei volume ale „Istoriei Moldovei". „Publicația care generalizează lucrările de istorie ale oricărui stat este un eveniment important. Cunoscutul istoric Kliucevski spunea: «Principalele realizări sînt ideile, iar principalele evenimente - cărțile». Lansarea cărții este un eveniment important al vieții spirituale a Moldovei. Este o linie de la care oponenții și susținătorii noștri vor trebui să se ghideze. Totodată, lansarea cărții denotă că în pofida tuturor măsurilor de control ideologic pe parcursul ultimilor 25 de ani nu s-a reușit paralizarea științei istorice autohtone", a spus savantul.
Asupra lucrării s-a muncit un an și jumătate. La această inițiativă au aderat mai mulți istorici cunoscuți din Moldova, inclusiv membri ai Asociației Istoricilor și Politologilor „Pro Moldova". Întreg procesul de creare a „Istoriei Moldovei" a fost coordonat de redactorul publicației, doctorul în politologie Sergiu Nazaria. Potrivit istoricului și politologului Boris Șapovalov, savanții au muncit în exclusivitate asupra documentelor istorice și autenticitatea materialului nu poate trezi niciun fel de dubii.
„Istoria Moldovei" în trei volume deocamdată a fost publicată doar în limba moldovenească, cu un tiraj de 3 mii de exemplare. Însă deja în septembrie cartea va apărea și în limba rusă, cu același tiraj. În mare parte, tirajul va fi transmis bibliotecilor școlare și universitare din Moldova.
Totodată, vă reamintim că informații amănunțite referitoare la Istoria Moldovei din cele mai vechi timpuri pînă în prezent; Domnitori şi conducători; Simbolurile Moldovei istorice; Simbolurile naționale ale Republicii Moldova; Forţa spirituală a Statului Moldovenesc pot fi găsite la compartimentul ISTORIA a proiectului moldovenii.md.
Sursa:
- Cum comentează Popșoi informațiile privind intenția autorităților de a introduce vize cetățenilor ru…
- Compania DAAC Hermes S.A. a primit Certificatul de credibilitate ca cel mai onest contribuabil ©
- Deputați din Parlamentul Republicii Moldova în vizită la SA Viorica Cosmetic: "Avem cu ce ne mîndri"…
- China va introduce regimul de călătorie fără viză pentru cetățenii mai multor țări
- Cu ce anunț vine ASP pentru moldovenii aflați în Israel și Rusia
- Cazul moldovenilor blocați în Grecia: Cu ce precizări vine Ministerul de Externe de la Chișinău
- Prezentarea site-ului Ecology.md
- Noi imagini ale Pământului de la sateliții meteorologici GOES
- Peșteri de gheață (+Foto)
- Nimeni nu l-a văzut vreodată în viață: ce creatură a fost aruncată la malul oceanului în Noua Zeelan…
- Sfaturi înțelepte de la academicianul Likhaciov
- Cu cât viața este mai simplă, cu atât este mai bună! (+Foto)
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Oraș
- Prima atestare:
- 1656
- Populația:
- 15395 locuitori
Comentarii
(0)