13 iunie 2016, 15:00 Istoria 13422

Hiperboreea: Moldova de azi, Dacia de ieri – pol spiritual al lumii

Portalul Moldovenii.md continuă să aducă dovezi concludente în sprijinul ideii prezenței din timpuri primordiale a unui centru spiritual pe meleagurile noastre, care a fost hotărîtor în formarea și continuitatea poporului și civilizației europene, în general.

Cartea lui Vasile Lovinescu „Dacia Hiperboreană", publicată de curînd la rubrica Biblioteca site-ului se înscrie perfect în contextul ultimilor publicații ale autorului nostru Veceaslav Matveev, viziunile și cercetările căruia (și nu numai ale domniei sale) confirmă argumentele aduse de Vasile Lovinescu.

În baza folclorului, toponomasticii, numismaticii, surselor greceşti şi latine, istoriei Vasile Lovinescu, susţine în cartea sa ipoteza potrivit căreia tradiţia dacică ar fi supravieţuit pînă în timpurile relativ recente și că ar fi fost, într-o anumită perioadă a antichităţii, sediu al unui centru spiritual de origine hiperboreeană și că hiperboreenii (descendenți ai titanilor) s-ar fi deplasat din sediul originar septentrional spre sud, oprindu-se pe teritoriul cuprins între Dunăre şi Carpaţi, unde și-ar fi făcut un sediu secundar. Tradiția dacică, reprezentînd o continuare a tradiției hiperboreene. Polul Getic, fiind o denumire asociată cu Hiperboreea în toate textele antice care se refera la acest subiect. V. Lovinescu susține că aici s-a aflat Centru l Lumii, ca Pol Spiritual, asemănător Insulei Fericiților din mitologia greaca, adică locul unde Pămîntul poate comunica cu Cerul, fiind de fapt, un spațiu mitico-geografic, cosmic și teluric, în același timp.

Autorii antici au scris despre Hiperboreea ca despre Patria unei civilizaţii nordice aflate la interferenţa dintre mit şi adevăr, hiperboreenii fiind o seminție sfîntă, scutită de maladii și bătrînețe, care nu cunoșteau războiul, dar care îl vor învăța mai tîrziu, devenind unii dintre cei mai aprigi luptători ai antichității. Și că anume moldovenii – popor cu o cultură bogată, care-și trage rădăcinile din adîncimea mileniilor, pe parcursul a 7,0 mii de ani păstrîndu-și aspectul antropologic, însușirile și simbolurile genetice este descendent direct al străvechilor hiperboreeni.

Astfel, descoperim în viziunea lui V. Lovinescu o Dacie Hiperboreeană mistică, în care oameni duceau un trai paradisiac la începutul timpurilor, în Epoca de Aur a omenirii. Iar în acest context mitul de bază al moldovenilor – „Miorița", această balada a geniului popular, valorifică o tradiție foarte veche, conform căreia Dacia-Hiperboreea era un ținut paradisiac, plaiul teluric, devenind în ordinea lucrurilor sacre, gură de rai.

"În cetatea naturală a Carpaţilor s-au precipitat ca într-o imensă cupă cosmică, popoare geto-dacice şi nu au mai părăsit-o nici pînă astăzi. Explicaţia ne este dată de geografia sacră a acestor ţinuturi. (V. Lovinescu "Dacia hiperboreană").

Peisajul meleagurilor noastre constituia o hartă a ordinii divine, iar forma reliefului era cheia pentru înţelegerea structurii Cosmosului. Această ştiinţă acceptată de mulți înaintași de-ai noștri, inclusiv, de V. Lovinescu, numită "geografie sacră", susţine că trăsăturile unui loc ne pot transforma percepţia asupra sacrului. Zona sacră era separată de profan prin Dunăre, Tisa și Nistru. Zona are aproximativ forma rotundă. Cele trei fluvii fiind trei centre de energie, care conferă sacralitate acestei zone. Sacralitatea și spiritualitatea acestor meleaguri fiind dominată de paralela 45, care se întinde de la Alpi, pînă în China și care are în opinia lui V. Lovinescu și a altor susținători ai acestei teorii însemnătate definitorie.

De menționat, că studiul lui V. Lovinescu „Dacia Hiperboreană" încheiat în 1936, a fost publicat în limba franceză în șase numere ale revistei „Etudes Traditionnelles", sub pseudonimul Geticus. Ne pune pe gînduri faptul că lucrarea a avut rezonanță, abia după 50 de ani, după ce a fost publicată în italiană în anul 1984, iar în 1987 apare ca volum în franceză și culmea! ca studiul lui Lovinescu să fie editat în România abia în anul 1994!

Afirmațiile expuse în „Dacia Hiperboreeană" au fost cercetate și dezvoltate și în Rusia, în scrierile lui Aleksandr Dughin, care încă din 1991 făcea să circule în „Samizdat propria" „Giperboreiskaia teoria". Dughin scrie: „Dacia Hiperboreeană a lui Geticus (V. Lovinescu) reprezintă polul comun a două cercuri opuse: cercul meridional mediteranean şi cercul septentrional (...) ruso-slav (în care intră şi componentele balto-scandinave) (...) Oricum ar fi, „Dacia Hiperboreeană" reprezintă limita meridională a Rusiei hiperboreene, concentrînd în sine energiile sacre ale Nordului şi motivele mitice solare hiperboreene. Dar poziţia sa intermediară între cele două cercuri amintite mai sus explică în parte înrădăcinarea tendinţelor hiperboreene pe teritoriul Moldovei și României".

De asemenea, în Rusia, Valeri Diomin a condus în 1997 o expediţie ştiinţifică în peninsula Kola, unde au fost descoperite resturile unei civilizaţii care e datată cu aproximație cu douăzeci de mii de ani mai înainte. Referindu-se la rezultatele acelei expediţii, presa rusească anunţa că Hiperboreea „leagănul tuturor popoarelor hiperboreene (...) nu numai că a existat, dar că se găsea pe teritoriul Rusiei nordice".

Din studiul lui V. Lovinescu dar și din altele ne-am convins că există o bază comună a spiritului uman, însetat să se apropie de Dumnezeul Lumii,o bază comună manifestată în toate credinţele lumii: animisme, mitologii, religii simple sau majore.

Noi simțim astăzi din plin pericolul distrugător al demitizărilor propriilor lumii moderne, descrise vizionar de geniul lui Eminescu:

"Se poate ca bolta de sus să se spargă

Să cadă nimicul cu noaptea ei largă

Să văd cerul negru că lumile-şi cerne

Ca prăzi trecătoare a morţii eterne".

Noi echipa portalului Moldovenii. md credem ca Dacia a fost într-o anumită perioadă centrul spiritual și civilizator al lumii vechi.

O mare parte din tradițiile acesteia s-a păstrat în legendele, baladele, miturile, basmele, cîntecele, dansurile, ornamentele și obiceiurile moldovenești. Noi trebuie să ne întoarcem la cultura noastră să o studiem mai bine și să o punem din nou în aplicare în viața cotidiană.

Iar dacă am putea învăța din trecut credem că am putea redeveni ceea ce am fost cîndva. Însă acest lucru e posibil doar prin revenirea la valorile fundamentale ale neamului nostru, și nu prin adoptarea docilă a "normelor" europene sau americane care ne sînt impuse activ, inclusiv, prin mijloacele mass-media.

Nota informativă: Vasile Lovinescu - filolog, scriitor, eseist, hermeneut, mitograf, simbolog.

Născut la 30 decembrie 1905 la Fălticeni, în nordul Moldovei, în Județul Suceava. De proveniență genealogic erudită,pe linia mamei sale provine dintr-o familie de nobili, descendenți ai lui Ion-Budai Deleanu, ramura paternă se poate lăuda că a dat naștere unor oficiali și ofițeri, dar, de asemenea, bine-cunoscuților intelectuali, cum ar fi: criticul literar Eugen Lovinescu (1881-1943) sau eseista Monica Lovinescu (n. 1923 ). Unul dintre cei doi frați Vasile Horia Lovinescu (1917) și-a dobîndit faima în calitate de dramaturg.

Pasiunea specială a lui V. Lovinescu pentru mitologie poate fi definită ca preocuparea permanentă a autorului de a înțelege trecutul național și, mai ales, de a realiza ceva constructiv, în sensul stocării elementelor simbolice camuflate în mit într-o operă scrisă, lăsată drept moștenire viitoarelor generații.

Meritul deosebit al lui Vasile Lovinescu constă în înțelegerea și mediatizarea ideii că revelațiile obținute de inițiați trebuie încapsulate în niște forme de transfer care să păstreze senzaționalul, indicibilul și originalitatea interpretărilor. Toate la un loc alcătuiesc tradiția primordială, care trebuie respectată cu sfințenie, căci aceasta e totalitatea fondului de învățături revelate umanității încă de la începutul evoluției acesteia.

V. Lovinescu a pledat pentru păstrarea și transmiterea Tradiției, însă cu ajutorul unor reguli foarte clare, conștiente și respectate de toți. Opera sa reprezintă astfel o simbioză a istoriei şi geografiei sacre, tema fundamentală a hermeneuticii sale constituind-o căutarea şi valorizarea tradiţiilor primordiale în spiritualitatea arhaică.

Opera:

„Al patrulea hagialîc" (Ed. Cartea Românească, București, 1981; ediția a II-a, Ed. Rosmarin, București, 1996)

„Creangă și Creanga de Aur" (Ed. Cartea Românească, 1989; ediția a II-a integrală, Ed. Rosmarin, București, 1996)

„Monarhul ascuns" (Ed. Institutul European, Iași, 1992; ediția a II-a, Ed. Institutul European, Iași, 1999

„Incantația sîngelui" (Ed. Institutul European, Iași, 1993; ediția a II-a, Ed. Institutul European, Iași, 1999

„Mitul sfîșiat" (Ed. Institutul European, Iași, 1993; ediția a II-a, Ed. Institutul European, Iași, 1999

„Interpretarea esoterică a unor basme și balade populare românești" (Ed. Cartea Românească, București, 1994; ediția a II-a, Ed. Cartea Românească, București, 2000)

„Jurnal Alchimic" (Ed. Institutul European, Iași, 1994; ediția a II-a, Ed. Institutul European, Iași, 1999)

„Steaua fără nume" (Ed. Rosmarin, București, 1994)

„Dacia Hiperboreană" (Ed. Rosmarin, București, 1994; ediția a II-a, Ed. Rosmarin, București, 1996)

„Scrisori crepusculare" (Ed. Rosmarin, București, 1995)

„O icoană creștină pe Columna Traiană" (Ed. Cartea Românească, București, 1996)

„Însemnări inițiatice" (Ed. Rosmarin, București, 1997)

„Meditații, simboluri, rituri" (Ed. Rosmarin, București, 1997)