11 aprilie 2024, 11:30 Istoria 62569

De ce se urau de moarte domnitorii Ştefan cel Mare şi Vlad Ţepeş

Vlad Ţepeş, domn al Munteniei în trei rînduri, şi Ştefan cel Mare, voievodul care a condus Moldova timp de aproape jumătate de secol, au avut relaţii complicate, în funcţie de conjunctura politică a vremii şi de interesele administrative.

Vlad Ţepeş (1431-1476), cunoscut şi sub numele Dracula sau Vlad Draculea, a domnit în Ţara Românească în anii 1448, 1456-1462 şi în 1476. Alături de Ştefan cel Mare, a cărui domnie s-a întins pe parcursul a 47 de ani (1457-1504), a fost principalul exponent al luptei antiotomane din a doua jumătate a secolului al XV-lea.

Conflictul dintre cei doi nu este subliniat în izvoarele moldave, dar sînt mai multe referiri la el în cronicile străine. Legătura foarte dură dintre cei doi domnitori apare menţionată într-un document deţinut de Vatican, care nu a fost făcut public pînă nu demult.

Istoricul Vasile Lupaşcu (Tîrgovişte) a scos recent la lumină acest manuscris scris de episcopul Niccolo de Modrussa, un trimis special al Papei Pius al II-lea, ce a fost însărcinat cu anchetarea lui Vlad Ţepeş după ce a fost arestat de Matei Corvin. „Niccolo a stat de vorbă şi cu oştenii români, care au spus numai lucruri bune despre domnitor. I-au reliefat vitejia, faptul că nu a fost ajutat de către regele maghiar, faptul că Ştefan cel Mare a atacat Cetatea Chiliei, care aparţinea Ţării Româneşti. Şi aceste lucruri au fost reliefate de călugăr, dar tenta principală a fost denigrarea lui Vlad Ţepeş, pentru că Papa Pius al II-lea, iniţiatorul unei cruciade antiotomane, a văzut în Ţepeş un domnitor ortodox şi l-a învinuit de numeroasele crime pe care acesta le-ar fi săvîrşit: trageri în ţeapă, ucideri de femei, de prunci, lucruri ce contrazic alte povestiri despre Vlad Ţepeş”, a menţionat istoricul într-un interviu pentru „Adevărul”.

Vlad Ţepeş a fost fiul legitim a lui Vlad Dracul şi al uneia dintre fiicele lui Alexandru cel Bun, femeie de rang înalt din familia Muşatinilor. Fiind copil legitim din această legătură, a fost văr direct cu Ştefan cel Mare. Izvoarele spun că cei doi au copilărit împreună.

Istoricii au păreri diferite privind relaţiile dintre cei domnitori ajunşi la maturitate. Țepeş a primit sprijinul lui Ştefan de mai multe ori, dar sprijinul a fost acordat şi invers. Controversele istoricilor sînt legate de conflictele dintre cei doi.

„De exemplu, atunci cînd Ştefan cel Mare a urcat pe tron în 1457, a fost ajutat şi de Vlad Ţepeş. Relaţiile dintre ei s-au stricat în 1462, atunci cînd Vlad Ţepeş, în celebrul asediu de noapte de la Tîrgovişte împotriva turcilor, i-a pus pe fugă pe duşmani, dîndu-le foc corturilor în noaptea dinaintea bătăliei. Ştefan cel Mare era atunci aliat al turcilor, fiindu-i promisă de către aceştia cetatea Chilia”, spune istoricul vasluian Laurenţiu Chiriac.

Tot Ştefan cel Mare a incendiat oraşele Tîrgul de Floci şi Brăila din Ţara Românească, condusă la acel moment de Vlad Ţepeş.

Relaţiile dintre cei doi au fost reluate după 1475, cînd Ştefan cel Mare a intervenit pe lîngă Matei Corvin (regele maghiar) pentru a-l elibera din închisoarea de la Buda pe Vlad Ţepeş”, adaugă istoricul Laurenţiu Chiriac.

Relaţiile moldo-muntene au început în primăvara lui 1457 sub auspicii promiţătoare, prin sprijinul militar oferit de Vlad Ţepeş lui Ştefan cel Mare pentru îndepărtarea lui Petru Aron şi ocuparea tronului Moldovei.

Opţiunile diferite ale celor doi domni i-au îndepărtat în scurt timp. Mai mult, ei s-au situat în tabere diferite. Orientările politice externe ale celor doi veri între anii 1459-1461/1462 s-au dovedit decisive pentru evoluţia raporturilor de ambele părţi.

Relaţiile dintre cei doi s-au tensionat şi în urma azilului politic acordat de Mathias Corvin lui Petru Aron. Prin înţelegerea încheiată la 1 octombrie 1460 de saşii şi secuii din Transilvania cu Vlad Ţepeş, primii se angajau să acorde sprijin domnitorului Ţării Româneşti ("un ajutor de 4.000 de oameni înarmaţi") în cazul unui atac survenit din partea turcilor sau al Moldovei.

Cronicarul turc Sa'adeddin Mehmed (secolul XVI) a relatat evenimentul şi a afirmat că în 1462 Vlad Ţepeş se afla în duşmănie veche cu domnul Moldovei: „Pe cînd oastea islamică nu-şi potolise încă setea, s-a văzut o ceată numeroasă de oşteni ghiauri. Deoarece Vlad Ţepeş se afla în duşmănie veche cu domnul Moldovei, acesta socotind sosirea victorioasă a sultanului un bun prilej, se pregătise să devasteze Ţara Românească. De aceea, aflînd aceasta, el (Vlad Ţepes, n.n.) a trimis ceata aceea de nelegiuiţi ca să oprească trecerea moldoveanului.”

Expunerile istorice ale lui Laonikos Chalkokondylas relatează că turcii și moldovenii au decis „să împresoare orașul așa-numit Chilia, al lui Vlad de la gura fluviului”.

Momentul culminant al conflictului moldo-muntean l-a constituit asediul Chiliei de către Ştefan cel Mare din iunie 1462, punct strategic de o importanță deosebită, care permitea controlul asupra gurilor Dunării, respectiv a comerţului în zonă.

Relaţiile dintre Vlad şi Ştefan se refac ulterior şi este cunoscut istoricilor că voievodul moldovean a intervenit pe lîngă Matei Corvin să-l elibereze din închisoare pe Vlad Ţepeş. În noiembrie 1462, Vlad Ţepeş a fost arestat sub acuzaţia de trădare şi încarcerat la Vişegrad vreme de 12 ani. Apoi a fost silit să locuiască aproape 2 ani la Buda, cu domiciliu forţat. A fost eliberat în 1475, la cererea lui Ştefan cel Mare, în contextul presiunilor turceşti tot mai mari asupra teritoriilor de la nord de Dunăre.