|
Foto: Mediafax Foto |
Descoperire arheologică: Ne aflăm în faţa unei descoperiri foarte importante
Un mozaic bine conservat a fost găsit în interiorul unui uriaş mormînt antic din Grecia, cel mai mare descoperit vreodată în această ţară, aflat în Amfipolis, un fost oraş elen din nordul Greciei, a anunţat marţi Ministerul grec al Culturii, citat de AFP.
"După ce am îndepărtat zidul care sigila intrarea în mormînt, am descoperit o podea acoperită cu mozaic, alcătuit din forme pătrate şi dreptunghiulare, înconjurate de romburi negre şi albe", se afirmă în comunicatul de presă dat publicităţii de autorităţile elene.
Potrivit ministerului citat, "lucrările vor continua pentru a curăţa interiorul mormîntului şi pentru a ranforsa structura de sprijin de la intrare".
Anunţul prin care arheologii au dezvăluit că au descoperit acest mormînt uriaş, ce are o lungime de 497 de metri şi datează din epoca lui Alexandru cel Mare, fiind construit între anii 330 î. e.n. şi 300 î.e.n., a generat numeroase speculaţii despre conţinutul acestui tumul impresionant, aflat la o distanţă de 600 de kilometri de Atena.
"Ne aflăm în faţa unei descoperiri foarte importante din provincia Macedonia, o regiune care continuă să ne surprindă prin comorile ei unice", a declarat, pe 12 august, premierul grec Antonis Samaras, care a vizitat situl arheologic.
Începute în urmă cu doi ani, lucrările de la acest sit, cunoscut mai ales pentru "Leul din Amfipolis", o statuie din marmură cu înălţimea de 5,2 metri, au fost întrerupte în iarnă, dar au fost reluate în iunie.
Leul de pe vîrful sitului şi cei doi sfincşi de la intrarea atestă caracterul "spectaculos" al monumentului, afirmă Katerina Peristeri, coordonatoarea săpăturilor arheologice.
Arheologii consideră că mormîntul ar putea să aibă o înălţime de trei metri şi să aparţină unei personalităţi eminente din anticul regat macedonean.
O serie de ipoteze evocă mormîntul Roxanei, soţia persană a lui Alexandru, altele spun că ar fi mormîntul mamei regelui macedonean sau al unuia dintre generalii care l-au însoţit în lupte.
Profesorul grec de arheologie Michalis Tiverios consideră că este foarte posibil ca mormîntul să aparţină lui Nearchos, unul dintre amiralii lui Alexandru cel Mare.
Şansele ca mormîntul din Amfipolis să fie cel al lui Alexandru cel Mare sunt însă aproape nule, întrucît după moartea acestuia, la vîrsta de 32 de ani, în Babilon, sicriul regelui ar fi fost înhumat în Alexandria, în Egipt. Totuşi, niciuna dintre misiunile arheologice de pînă acum nu au confirmat acest scenariu.
Sursa:
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Machu Picchu și enigmele sale (+Foto)
- Peste o sută de tineri au participat la Jocurile Curate, curățînd rezervația Orheiul Vechi
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1436
- Populația:
- 2245 locuitori
Tigheci este un sat şi comună din raionul Leova. Din componenţa comunei fac parte localităţile Cuporani și Tigheci. Localitatea se află la distanța de 27 km de orașul Leova și la 100 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 2245 de oameni. Satul Tigheci a fost menționat documentar în anul 1436.
Comentarii
(0)