|
Mănăstirea Zamca – o ctitorie a armenilor din Moldova (Foto)
Mănăstirea Zamca a fost construită în anul 1606 de armenii refugiați în Moldova încă din secolul al XIV-lea. Ridicată pe un platou din partea de vest a orașului Suceava, construcția ocupă o bună poziție strategică. Complexul este închis cu ziduri de forma unui patrulater neregulat, întărite cu contraforturi interioare și exterioare, fără turnuri de apărare.
Ansamblul arhitectural este format din trei edificii (biserica principală "Sf. Auxentie", turnul-clopotniță de pe latura de est cu o înălțime de 26 metri și o clădire cu paraclis la etaj pe latura de vest, unde se află intrarea în incinta mănăstirii).
După cele mai noi informații, Mănăstirea Zamca a fost construită la începutul secolului al XVII-lea. În mijlocul naosului bisericii "Sf. Auxentie" se află piatra de mormînt a lui Agopșa (Iacob) Vartan, pe care se afla următoarea inscripție: "Aceasta este piatra de mormînt a lui Agopsa, fiul lui Amir (principe), acesta este întemeietorul sfintei biserici, a murit în 1051 (=1602) după era armeană".
Turnul-clopotniță a fost construit în 1606, acest an fiind înscris pe cheia de boltă a arcadei estice a turnului, în mijlocul unei pietre împodobite cu flori.
În secolul al XVII-lea, în clădirea de pe latura de vest a mănăstirii s-a aflat reședința episcopului armean din Moldova. În timpul campaniei antiturcești din anii 1690-1691, Jan Sobieski a invadat pentru a treia oară Moldova, jefuind multe orașe și sate. În toamna anului 1691, la întoarcere din Moldova, el a lasat garnizoane poloneze în mai multe complexe fortificate: Cetatea Neamțului, Cetatea Sucevei, Mănăstirea Agapia, Mănăstirea Secu și mănăstirea Zamca.
Cu acest prilej, mănăstirea Zamca a fost înconjurată cu un zid de incintă, cu bastioane la colțuri. Tot polonezii au ridicat valul de pămînt ce înconjoară mănăstirea pe laturile de nord, est și sud, între valul de pămînt și zidul de incintă aflîndu-se un șanț. Tot de atunci, probabil, datează și denumirea mănăstirii Zamca, provenită de la termenul polonez "zamek", care înseamnă "cetățuie", “fortificație”, “loc intărit”.
Biserica "Sf. Auxentie" a Mănăstirii Zamca a fost construită din piatră după un plan dreptunghiular, fiind compartimentată în pronaos, naos și altar. Edificiul nu are abside laterale, în locul acestora găsindu-se două contraforturi, de o parte și de alta. În exterior, biserica are o linie arhitectonică simplă. Decorația îmbină elemente de tradiție gotică și clasică cu motive noi, de influență orientală (rozetele).
Se remarcă prezența celor trei altare, după topografia bisericilor armenești, cu un altar central în absida centrală și cu două altare secundare, amplasate în două nișe din perete și prevăzute cu mese de piatră. Catapeteasma a fost înlocuită cu o draperie simplă suspendată de o bîrnă transversală.
- MAE își exprimă regretul profund în legătură cu decesul unei cetățence a țării noastre în urma atacu…
- O moldoveancă, ucisă în atacul terorist din Tel Aviv
- Au fost făcut publice detaliile operațiunii de evacuare a cetățenilor moldoveni din Liban
- Anunț important al Ambasadei Republicii Moldova în Israel
- Update: Cîți moldoveni au cerut să fie evacuați din Liban
- A eliberat Moldova vize persoanelor implicate în atacurile teroriste din Mali?
- Conștiința: Aspectul Cultural și Înțelegerea Științifică
- 595 de grame de aur pur: cum a găsit un australian
- Trump a declarat dispariția a 325.000 de copii migranți: noi detalii despre situația îngrijorătoare…
- Buncărele elitelor din Noua Zeelandă: Cum se pregătesc miliardarii pentru apocalipsă
- Luxul este abilitatea de a merge către propriile obiective
- Un decoct vindecător din ace de pin va reduce tensiunea arterială pentru mulți ani
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1925
- Populația:
- 370 locuitori
Albiniţa este un sat din cadrul oraşului Anenii Noi, raionul Anenii Noi. Localitatea se află la distanța de 4 km de orașul Anenii Noi și la 36 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituie 370 locuitori. Satul Albinița a fost înființat în anul 1925.
Comentarii
(0)