05 iulie 2024, 09:30 Realitatea moldovenească views 664
Bogdan Țîrdea:
05 iulie 2024, 09:30 Realitatea moldovenească views 664

Bogdan Țîrdea: "La referendum trebuie să mergem și să votăm împotrivă"

Bogdan Țîrdea, deputat din partea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, a declarat că cetățenii Republicii Moldova vor decide singuri dacă vor boicota referendumul constituțional din toamnă sau vor participa la el.

În același timp, el este personal convins că ei trebuie să participe la acest plebiscit și să voteze împotriva modificărilor propuse la Constituția țării.

Deputatul BCS și-a explicat poziția spunînd că dacă cetățenii nu vor merge la secțiile de votare și nu vor vota împotrivă, atunci cineva poate folosi și completa buletinul lor de vot.

Potrivit lui Bogdan Țîrdea, de altfel, dacă cei care sînt împotriva Maiei Sandu și a modificărilor la Constituție vor sta acasă, iar cei care sînt de partea președintelui în exercițiu și cei care susțin introducerea modificărilor propuse, toți cei care susțin paradele gay, schimbarea genului copiilor, părinții numărul unu și numărul doi în loc de mama și tata, legalizarea prostituției și căsătoria între persoane de același sex, vor veni la referendum, atunci în rezultat va reieși că 90% din populație o susține pe Maia Sandu și modificările constituționale, deși nu vor reprezenta mai mult de 17-20% din numărul total al cetățenilor.

"Dar autoritățile vor spune că 90% din populație le susțin și că toată țara este pentru integrarea europeană, și atunci va fi sfîrșitul jocului. Și atunci toate partidele eurasiatice și pro-moldovenești vor fi interzise, atunci toți politicienii care se opun integrării europene vor fi închiși, iar cei care vor vorbi despre problemele din Europa vor fi acuzați de dezinformare și trădare de patrie și vor fi băgați la închisoare", a spus el.

Sursa: noi.md

Cuvinte cheie:

Bogdan Țîrdea , referendum , votare

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1670
Populația:
1627 locuitori

Javgur este un sat şi comună din raionul Cimişlia. Din componenţa comunei fac parte localităţile: Javgur, Maximeni și Artimonovca. Localitatea se află la distanța de 16 km de orașul Cimișlia și la 75 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1627 de oameni. Satul Javgur a fost menționat documentar în anul 1670.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.