Psaltirea in versuri
Că nu li s-a veghea nimăruia. Și pre-aceștia ce fac strâmbătate
Îi vei da să pață răutate. Cu mândria lor îi vei da-n râpă,
Și ș-vor pustii casa, de pripă. Vor pieri cu totul și s-or stânge
Cu fărădelegi cu ce ș-vor strânge. Când s-or deștepta din ce-ș visază,
Bine ce ș-au visat să nu-ș vază. Să le lepez obrazul departe,
Doamne, dintr-a ta svântă cetate. Că-ntru mine inema mă arde
Și căldura din rărunchi îm scade.
De batgiocurit într-acea oară, Ca un dobitoc țî-s de pohoară. Sunt cu tine-n tot ceas pre-ndemână, Și tu mă țâi de direapta mână Pre sfatul tău, de-m ești și povață, Să mî iei în slavă și-n dulceață. Că eu altă pre pământ n-oi cere, Numai ce-m dă-n ceri să te-aib avere. Că de-aceasta mi-i inema sacă, Și trupul, miselul, ce-a să facă? Ești-mi, Doamne, inemă și parte, Și avere strânsă de departe. Carii să de tine depărtează, Îi vor duce de pripă să-i piarză. Vei răspierde pre cine s-abate De la tine, Doamne, spre păcate. Oară eu m-oi lipi lângă tine, Că-m esti, Doamne, nedejde spre bine. Și voi ieși fără de zăbavă, De ț-voi mărturisi svânta slavă, Și hiìca Sionului să vază Hvala ta, din poartă-ș, lăsând rază.
PSALMUL 73
A ce, Doamne, ne-ai urnit departe*, Ne-ai părăsât și nu ne țâi parte? Turmei tale te-ai întors cu scârbă, De o ai lăsat cu rău în gârbă.
- 5 perechi.
Adu-ț, Doamne, de turmă aminte, Ce ț-ai agonisit de mainte, Cu toiagul ce ți-i de moșie, Ce-ai scumpărat să-ț fie-n vecie, Și muntele ce-ai ales, Sionul, De-ai făcut lăcuință cu omul. Ce să-ț rădici mâna ta cea svântă Pre pizmașii ce vin de fac smântă Cu vicleșug în svânta ta casă, Să-i despoaie veșmânt de mătasă. Că să lăudară-n sărbătoare Să-i puie veșmânt de strecătoare, Să o umple de steaguri, de semne, Să dărâme ca-n dumbravă lemne, Cu săcuri unșorii să-i oboară, Să-i dezbrace aur cu ozoară, Și ușile cele aurate, De ciocane, zac pre gios călcate. Beserica ta, Doamne, cea scumpă, Aprinsără cu foc să o rumpă, Și sălașul svântului tău nume Îl huliră păgânii în lume, Și cu rudele lor să-nvitară Să-ț oprească jărtvele din țară. Că să vorovăsc, Dumnezău svinte, Cu sfat rău, cu deșerte cuvinte: „Să-i oprim de-acmu să nu cuteze ’N țară lui Dumnezău să-i sărbeze, Nice să mai lăsăm să să-ndemne Să să mai rădice-ntr-înșii semne. Proroci încă n-au să le gâcească, Să poată de noi să să păzască“.
Dară pănă când, Doamne, pizmașul Îl vei lăsa de-ț strică sălașul? Și svântul tău nume l-întărâtă Pizmașul cu gura cea urâtă. A ce ț-întorci mâna de la arme, De nu-ț laș direapta să-i destrame?
Ce tu, Doamne svinte și-mpărate,
Dintr-a ta bătrână bunătate
În mijlóc ț-ai pus izbânda-n lume,
De țî să vestește svântul nume. Tu ai închegat marea-n vârtute, Când o ai despărțât cu vânt iute, De ț-ai deșchis oamenilor cale, Și nu s-au udatu-să prin vale. Tu ai bătut zmeii preste moale Cu marea ce-ai lăsat ca din foale. Pre chitul ce goniia să-nghiță I-ai zdrobitu-i capul, să să sâmță, Și l-ai dat tiópii1 să-l mănânce, Să nu poată să să mai rădice. Tu ai dat fântână apătoasă În pustie din piatră vârtoasă. Cându-ț era oștile-nsătate, Le-ai adăpat cu părău de lapte. Tu ai săcat apa Iordanul2, În vremea sa, când varsă la anul, Și ț-ai trecut oamenii cu lesne, De le-au agiuns apa pre la glezne.
1 Pronunțat ti-o-.
2 Pronunțat I-or-.
De la tine zua luminează,
Și noaptea cu stelele dă rază. Tu ai tocmit luna de dă zare,
Și soarelui i-ai dat de răsare. Tu i-ai dat pământului frâmsețe,
De l-întoarce vara-n tinerețe. Primăvara-i de tine făcută,
Să plodească roua roadă multă. Și să-ț aduci aminte de turmă,
Pizmașul să nu i să ia-n urmă, Și să-ț facă numelui ocară
Nebunii ce-s pre-aproape de țară. Nice să dai gadinilor voaie
Să-ț facă oițelor nevoaie. Sufletele cele ovilite
De la tine să nu să uite, Nice să-ț laș, Doamne, giurământul
Ce l-ai făcut să stea cu pământul. Că cetele cele-ntunecate
Casa ș-au umplut de strâmbătate. Și să nu-ț laș smeriții să pață
Rușine și mustrare cu greață, Că mișeii îț vor vesti-n lume
Și-ț vor făli cinstitul tău nume. Pentr-aceea, Doamne, te rădică
Cu giudeț, să-ț aibă toț de frică, Și-ț ado aminte de ocară
Ce brodesc nebunii pănă-n sară. Nu uita de glasul cel de rugă
A mișeii tăi în vreme lungă,
Când pizmașii tăi ce ni-s cu greață
I-ai lăsatu-i în sus de să nalță.
PSALMUL 74
Mărturisi-ne-vom, Doamne svinte*, Denaintea ta cu rugăminte Și vom chema preasvântul tău nume De-l vom vesti tutinderea-n lume. Când voi lua de la tine vreme, A giudeca dirept nu m-oi teme. Că pământul s-au șters de să roade, Și de pre dâns să topăsc năroade. Ce eu l-am întăritu-l de toarte, De-am așezat năroadele toate. Păcătoșii i-am oprit de poarne, Și greșiții să nu scoață coarne : „Nu vă rădicareț coarne búori,
Nice vă rădicaț gura-n núori,